Liceul din Miroslava, printre beneficiarii ediţiei din acest an ai proiectului „Energie în şcolile copilăriei”

„Energie în școlile copilăriei”, programul derulat de compania E.ON România dedicat îmbunătățirii condițiilor de studiu şi eficientizării consumului de energie prin iluminarea bazată pe tehnologie led a sălilor de clasă, a continuat şi în acest an în şcolile şi licee din judeţele Iaşi, Botoşani, Bacău, Vaslui, Sibiu, Harghita, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Timiş şi Hunedoara.  În acest an, din judeţul Iaşi, în cadrul acestui proiect a fost inclus Liceul Tehnologic Agricol “Mihail Kogălniceanu” din comuna Miroslava. Datorită acestui proiect, peste 10.000 de elevi şi profesori din zece şcoli beneficiază în noul an şcolar de condiţii de studiu mai bune. Proiectul din acest an a însemnat achiziţia şi montarea a circa 6.000 corpuri de iluminat şi a 15.000 tuburi led, efortul investiţional al companiei E.ON fiind estimat la 650.000 euro. Corpurile de iluminat cu tehnologie led aduc o economie de electricitate pentru iluminat de până la 80% comparativ cu cele clasice, conform producătorilor, ceea ce se va traduce pentru beneficiari prin facturi mai mici pentru energia electrică. Beneficiile noilor corpuri de iluminat nu se opresc la un consum sensibil mai scăzut, iluminatul cu led având o durată de viaţă de câteva ori mai mare faţă de sistemele clasice, între 50.000 şi 100.000 de ore de funcţionare, şi o luminozitate superioară, respectiv 98% din cea naturală. Un alt aspect important al utilizării tehnologiei led, mai ales pentru elevi, este faptul că aceasta este mai sănătoasă, de exemplu nu apar fluctuaţii, studiul la o lumină improprie poate cauza tensionarea ochilor şi dureri de cap. “Îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a lecţiilor pentru copii într-o manieră sustenabilă, ajutând şi la o reducere a consumului destinat iluminatului spaţiilor de studiu, dar şi a emisiilor de CO2, este un bun exemplu al modului în care ne dorim să ne implicăm în domeniul educaţiei, şi nu numai. Sperăm că astfel vom contribui la creşterea performanţelor şcolare şi la transformarea sălilor de curs în locuri mult mai prietenoase”, a declarat Dan Morari, Director General Adjunct al E.ON România. Proiectul s-adesfăşurat anul acesta în perioada aprilie-octombrie. Festivitatea de inaugurare a noului sistem de iluminat a adus şi lecţii interesante despre energie, susţinute de voluntari din compania E.ON, nelipsind nici cadourile surpriză pentru copiii care au participat la aceste lecţii. “Energie în şcolile copilăriei” a debutat în 2012, iar de atunci, an de an, au fost montate 27.500 de corpuri de iluminat și 67.000 de tuburi economice și cu led, suma investită de companie în acest proiect fiind de aproape trei milioane de euro. Proiectul a fost implementat în 54 de unități de învățământ din 16 judeţe din țară, din mediul rural și urban, peste 35.000 de elevi şi cadre didactice fiind beneficiari direcţi. Începând cu anul 2005, E.ON România a susţinut cu peste 12 milioane euro numeroase proiecte de responsabilitate socială în comunităţile în care îşidesfăşoară activitatea, numărul total al beneficiarilor acestor iniţiative ridicându-se la aproximativ 295.000. Numai în domeniul educaţiei au fost derulate proiecte de peste 5,7 milioane euro, de acestea beneficiind circa 190.000 de copii. (Edmond Macri)