La Centrul Avansat de Cercetare-Dezvoltare în Medicina Experimentală al Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Iași (CEMEX) a avut loc luni, 29 octombrie, workshop-ul organizat în cadrul proiectului „Metodă avansată de diagnostic prin imagistică în domeniul terahertz al neoplaziilor aflate în stadiu incipient”, finanțat de către Societatea Națională de Gaze Naturale – ROMGAZ SA. La eveniment au participat reprezentanți ai universităților ieșene, ai Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică Tehnică Iași, ai Institutului de Cercetări Biologice Iași precum și reprezentanți ai ROMGAZ SA. După prezentarea proiectului și mesajul reprezentanților ROMGAZ, participanții la eveniment au făcut un tur al laboratoarelor și sălilor CEMEX-ului. Dintre tehnicile de testare, spectroscopia și imagistica de terahertz sunt cele mai promițătoare metode pentru detectarea cu acuratețe a tumorilor canceroase şi diagnosticarea lor într-un stadiu incipient. “Echipamentul achiziționat în cadrul proiectului „Metodă avansată de diagnostic prin imagistică în domeniul terahertz al neoplaziilor aflate în stadiu incipient” este unic în România pe domeniul de imagistică medicală, şi permite o colaborare la nivel naţional între trei universități de profil medical: Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca şi Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București. Acest echipament este necesar pentru dezvoltarea unor tehnici inovative de diagnostic, aspect ce se va concretiza prin colaborarea între spitale (pacienți eligibili pentru diagnostic incipient, medici cu experienţă în patologia cercetată), universități (doctoranzi, laboratoare de cercetare în vitro şi în vivo) și institutele de cercetare (sprijin tehnic pentru creșterea sensibilității și specificității aparatului)”, precizează reprezentanţii universităţii, într-un comunicat de presă. Societatea Națională de Gaze Naturale – ROMGAZ SA susține proiectul „Metodă avansată de diagnostic prin imagistică în domeniul Thz al neoplaziilor aflate în stadiu incipient” cu suma de 1.250.000 lei. Este important de menționat că proiectul va fi susținut și prin desfășurarea concomitentă a grantului de cercetare PN-III „Metodă avansată de diagnostic în stadiu incipient al neoplaziei gastrice bazată pe imagistica moleculară în domeniul terahertz activată cu nanoparticule”, desfășurat în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, centrul CEMEX, începând cu luna noiembrie 2017, care reprezintă un pas important în cercetarea beneficiilor imagisticii pe bază de ThZ. „Orice universitate, din România și din lume, trebuie să urmărească permanent și să atingă două scopuri majore: asigurarea unui învățământ modern și eficient, dar și a unei cercetări de calitate, ale cărei beneficii să radieze dincolo de spațiul comunității universitare, în societate. Impactul proiectului «Metodă avansată de diagnostic prin imagistică în domeniul terahertz al neoplaziilor aflate în stadiu incipient» se va transpune prin îmbunătățirea atât a ariei de servicii medicale (consultații și investigații clinice de înaltă performanță) și cât și a cercetării medicale prin acces la aparatură performantă, unică în România” a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași. (E.M.)