DSVSA Giurgiu: Despăgubiri de peste 390.000 de lei pentru porcii sacrificaţi din cauza PPA

DSVSA Giurgiu a întocmit până în prezent, pentru porcii ucişi în judeţ din cauza pestei porcine africane, dosare pentru acordarea de despăgubiri în valoare totală de 394.840 de lei.

Directorul DSVSA Giurgiu, Liviu Florescu, a declarat marţi, pentru AGERPRES că până în momentul de faţă, au fost întocmite dosare pentru 183 de porci ucişi în primele două localităţi în care au fost confirmate focare de pestă porcină africană, respectiv Brăniştari şi Mihai Bravu, dar a precizat şi că în acest proces există anumite dificultăţi legate de diferenţele dintre numărul animalelor recenzate şi cele sacrificate.

Potrivit lui Liviu Florescu, dosarele au fost înaintate către ANSVSA pentru fi analizate. Acesta a precizat însă că banii nu au ajuns încă în teritoriu, dosarele pentru acordarea de despăgubiri fiind întocmite în continuare şi pentru localităţile Budeni, Comana şi Călugăreni.

Directorul DSVSA a precizat că există diferenţe mari între numărul porcilor recenzaţi la confirmarea virusului şi cei care au fost ucişi efectiv, pentru că unii gospodari ar fi sacrificat animalele pentru consum, iar alţii nu i-au declarat.

„Între numărul recenzat din localităţile în care deja am trecut la uciderea preventivă şi numărul porcilor ucişi sunt diferenţe foarte mari, iar necooperarea din partea cetăţenilor de a preda animalele suspecte nu duce decât la sancţiuni, fără a primi despăgubiri. Nedeclararea şi nesupunerea la acţiunile conjugate nu face altceva decât la extinderea în timp a focarelor de boală. Unii crescători sunt inconştienţi şi nu este normal să fim puşi pe drumuri pentru fiecare gospodar care minte şi nu vrea să declare animalele. În unele cazuri s-au trezit să spună că au animale bolnave după ce încheiasem acţiunea de ucidere”, a completat Liviu Florescu.

Acesta mai spune că în localitatea Mihai Bravu sunt două cazuri în care se fac cercetări penale pentru că o persoană a desfăşurat activitate de tehnician veterinar fără a fi autorizată pentru această acţiune, iar într-un alt caz pentru nepredarea porcilor.

Organele de cercetare penală urmează să stabilească exact încadrarea în Codul Penal şi, după caz, aceste fapte se pedepsesc cu închisoare de la unu la cinci ani. AGERPRES