Germania: AfD îi cere guvernului de la Berlin să se retragă din Pactul global privind migraţia

Germania ar trebui să urmeze exemplul Austriei şi să se retragă din acordul global al Naţiunilor Unite privind migraţia, a susţinut miercuri partidul ‘Alternativa pentru Germania’ (AfD, extrema dreaptă), transmite dpa.

”În timp ce guvernul federal german preferă să fie preocupat de propria incompetenţă într-o perioadă esenţială, Austria acţionează în beneficiul poporului său”, a subliniat co-liderul AfD, Jörg Meuthen.

În opinia acestuia, pactul propus de ONU nu este altceva decât un ‘program de recolonizare pentru refugiaţii economici care fug de sărăcie’.

La rândul său, lidera grupului AfD din Bundestag (camera inferioară a parlamentului federal german), Alice Weidel, a spus că prin acest pact global, ‘migraţia ilegală este legalizată, iar potenţialii migranţi din întreaga lume primesc cheile de la sistemul nostru social’.

Austria a anunţat că, aşa cum au făcut deja SUA şi Ungaria, se va retrage din acordul global al Naţiunilor Unite privind migraţia.

‘Pactul global pentru o migraţie sigură, ordonată şi reglementată’ a fost aprobat în iulie acest an de toate cele 193 de state membre ale ONU cu excepţia SUA, ţară care s-a retras anul trecut. Pactul, care urmează să primească votul final în decembrie, abordează chestiuni precum motivaţia migranţilor, modul în care pot fi protejaţi şi integraţi în noi comunităţi.

Ungaria a anunţat deja că nu va ratifica acest pact. Polonia, care împreună cu Ungaria a intrat într-o dispută cu Comisia Europeană în legătură cu sistemul UE de redistribuire a solicitanţilor de azil pe baza unor cote obligatorii, ia în calcul o decizie similară.AGERPRES