Raluca Turcan: Zilele lui Liviu Dragnea în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor sunt numărate

Zilele lui Liviu Dragnea în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor sunt numărate, iar votul la moţiunea simplă pe Justiţie arată acest lucru, a declarat, miercuri, liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan.

„Zilele lui Liviu Dragnea în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor sunt numărate, coaliţia scârţâie din toate încheieturile, inclusiv votul de astăzi din Parlamentul României a arătat că soclul pe care se situează Liviu Dragnea în calitate de preşedinte al PSD se destramă de la o zi la alta. Ca atare, PNL solicită respingerea publică a acestui ministru incompetent numit Tudorel Toader, ca urmare a mesajelor primite astăzi în Parlamentul României”, a afirmat Turcan.

Potrivit acesteia, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, „este unic” din mai multe puncte de vedere, acesta fiind caracterizat prin „incompetenţă, slugărnicie şi control asupra instituţiilor statului român”.

„Incompetenţă, pentru că acest ministru nu a făcut absolut nimic pentru degrevarea activităţii judecătorilor şi o Justiţie eficientă, pentru grefieri, pentru personal de probaţiune, pentru condiţii mai bune în penitenciare. Tudorel Toader a avut câteva decizii luate care arată incompetenţa şi, de asemenea, disponibilitatea de subordonare totală faţă de deciziile şi comenzile politice. Tudorel Toader este un ministru unic în istoria guvernărilor post-decembriste, fiind ministrul care a obţinut funcţia de notar prin procedură specială în timp ce deţinea funcţia de ministru. Tudorel Toader este ministrul Justiţiei unic care beneficiază de plângeri penale din partea corpului profesional. În acelaşi timp, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, este unicul ministru care a încercat în mod public să creeze presiune şi şantaj pe preşedintele României cu privire la documente care ţin de dosarul de candidatură pentru procurorul general. Unicul obiectiv al acestui personaj care astăzi a primit un vot usturător în Parlamentul României din partea Opoziţiei a fost schimbarea conducerii Parchetului General şi DNA, pentru a pune persoane obediente politic şi pentru a controla aceste instituţii”, a susţinut deputatul PNL. AGERPRES