Sergiu Nistor – decorat cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Ofiţer: Pentru mine este o întâlnire cu Franţa

Consilierul prezidenţial Sergiu Nistor a fost decorat, miercuri, cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Ofiţer, el descriind ceremonia ca fiind ”o întâlnire cu Franţa”.

Distincţia i-a fost conferită lui Sergiu Nistor „pentru eforturile neobosite în favoarea promovării culturii, pentru contribuţia la relaţiile culturale dintre Franţa şi România şi pentru sprijinul atent şi plin de bunăvoinţă pentru Sezonul Franţa – România”, după cum a subliniat ambasadoarea Franţei la Bucureşti, Michele Ramis, în discursul susţinut în cadrul ceremoniei.

„Vă datoram această medalie de ceva timp, dar rămâne un secret între noi”, a glumit diplomatul francez.

Michele Ramis a evidenţiat cariera de consilier prezidenţial a lui Nistor, dar şi pe cea de profesionist în arhitectură.

„Doresc să mă adresez dumneavoastră cu dublu titlu – pentru angajamentul profund pe care îl arătaţi zilnic alături de preşedintele Klaus Iohannis în favoarea culturii, francofoniei şi literelor, pentru competenţele eminente de arhitect, de universitar şi de specialist în patrimoniul românesc, pe acesta din urmă dorind să îl salut în mod special în acest an al patrimoniului”, a afirmat Ramis.

Ea a remarcat că expertiza lui Sergiu Nistor „a fost întotdeauna şi este încă orientată spre dimensiunea internaţională”.

Consilierului prezidenţial i-a fost oferit, în cadrul ceremoniei, volumul „L’histoire de la construction” – o istorie completă a construcţiilor de la Galia Romană la construcţiile moderne şi contemporane din Franţa.

Nistor a vorbit despre parcursul carierei sale. „Pentru mine, acest eveniment este, înainte de toate, o întâlnire cu Franţa. (…) Unele dintre cele mai mari reuşite ale mele mă leagă de Franţa”, a spus el.

El a punctat şi aspecte ce îl leagă de meseria sa. Astfel, a povestit cum, în anii ’80, student fiind, a avut o întâlnire emoţionantă cu proprietarul unei case din cartierul Uranus, care urma să fie demolată.

„După Revoluţie, când am putut să îmi decid singur parcursul profesional, m-am întors la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism ‘Ion Mincu’, pentru a vedea care este motivul pentru care oamenii mor când îşi văd casa dărâmându-se, pentru a înţelege de ce casele ne vorbesc şi uneori ne cer, cu tristeţe, să le salvăm”, a spus Sergiu Nistor.

Sergiu Nistor este absolvent al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, unde în prezent este profesor la Departamentul de Istorie şi Teorie a Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului. Este doctor în Arhitectură, specializarea restaurarea monumentelor istorice şi autor a numeroase proiecte, documentaţii, studii, cercetări, articole, conferinţe şi cărţi în acest domeniu. Are atestarea de expert în domeniul restaurării monumentelor istorice.

Din 2006 până în 2014 a fost preşedintele Consiliului Internaţional al Monumentelor şi Siturilor (ICOMOS) România, organizaţie de expertiză mondială în domeniul monumentelor istorice recunoscută de UNESCO.

A ocupat diverse poziţii în administraţia publică centrală de specialitate: director general al Patrimoniului (Ministerul Culturii, 1998 – 2000), consilier al ministrului Culturii (2005), comisar al Guvernului României pentru Programul „Sibiu – Capitală Culturală Europeană 2007” (2005 – 2008), secretar general al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO (2008 – 2009), secretar de stat (Ministerul Culturii, 2012). A fost cel care a elaborat legislaţia din domeniul protejării patrimoniului cultural din România.

Nistor a fost distins de Franţa cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler (în 2003) şi de România cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer (în 2004). AGERPRES