Dăncilă: Lucrurile pe care le voi prezenta în faţa CExN vor face referire la activitatea miniştrilor şi nu la un nume

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că propunerile de remaniere pe care le va prezenta în cadrul Comitetului Executiv Naţional al PSD nu vor face referire la nume, ci la activitatea desfăşurată de miniştri pentru îndeplinirea programului de guvernare.

„Nu am să fac o evaluare a miniştrilor acum. Lucrurile pe care am să le aduc în faţa Comitetului Executiv Naţional nu vor face referire la nume. Voi face o analiză – am făcut-o de fapt, am terminat-o – legată de activitatea şi îndeplinirea Programului de guvernare. Pentru mine este important ca Programul de guvernare cu care am venit în faţa românilor să devină realitate, iar evaluarea mea nu va fi referitoare la un nume sau la altul din Guvern, ci la ceea ce a realizat. (…) Ca şi prim-ministru, ca şi persoană înregimentată politic, nu trebuie să-mi dau cu părerea la lucruri legate de justiţie”, a declarat Dăncilă, joi, după ce a vizitat târgul cu profil agricol INDAGRA, întrebată dacă ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ar trebui să mai rămână în funcţie.

 

Totodată, Dăncilă a precizat că este convinsă că ministrul Justiţiei va da toate explicaţiile necesare. „Domnul Tudorel Toader sunt convinsă că va da toate explicaţiile necesare şi nu văd oportun să vorbesc eu în locul domnului ministru Tudorel Toader”, a arătat Dăncilă.

De asemenea, premierul a afirmat că, în momentul în care va fi propusă remanierea unor miniştri, va veni şi cu soluţii pentru ministerele respective.

„În momentul în care o să propunem remanierea unor miniştri, trebuie să venim şi cu soluţii pentru acele ministere. Încă nu am definitivat acest lucru. (…) Eu am făcut această evaluare din punct de vedere al activităţii, din punct de vedere al îndeplinirii Programului de guvernare, urmează să avem şi o susţinere politică, pentru că suntem un guvern politic”, a mai afirmat Dăncilă. AGERPRES