Codrin Ştefănescu: Unii colegi nu mai reprezintă poziţia PSD. În CExN vom cere clarificări

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că la şedinţa de luni a CExN vor fi discuţii despre liderii care nu mai reprezintă „poziţia unitară a PSD” după ce au trimis scrisori „de sorginte #rezist” şi au spu că fac parte dintr-un partid de „maimuţe”.

 

„PSD are o poziţie unitară, PSD are o conducere susţinută de toate organizaţiile judeţene, de primari, de preşedinţii de Consilii Judeţene, de parlamentari, şi PSD în acest moment are o bătălie foarte grea cu rămăşiţele statului paralel. Dacă în timpul acestei bătălii vii cu scrisori deschise în mass-media, al căror text este de sorginte #rezist, evident că nu mai reprezinţi poziţia unitară a PSD. Când se aude în spaţiul public că ai vorbit la o şedinţă de partid şi ţi-ai înjurat miniştrii, colegii, pe toţi la grămadă, considerând că faci parte dintr-un partid de maimuţe, evident că nu reprezinţi poziţia unitară a PSD”, a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, pentru MEDIAFAX.

 Social-democratul a menţionat că la şedinţa de luni a CExN va avea loc o discuţie pe această temă, urmând că liderii partidului să ia o decizie.

„Mai mult, aceşti colegi, între ghilimele, ai noştri, au reuşit să transmită în spaţiul public că ei nu respectă, în primul rând, votul românilor. Prin urmare, noi cei care suntem alături de preşedintele partidului vom cere la CEx nişte clarificări, vom cere lămuriri, vom discuta deschis şi în funcţie de toate acestea vom decide”, a precizat Ştefănescu.MEDIAFAX