Având în vedere informațiile apărute recent în mass media cu privire la prelungirea cu 15 luni a termenului de implementare a proiectului „Reabilitarea şi modernizarea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Sf. Maria Iaşi”, precum și afirmațiile unor consilieri județeni conform cărora ”documentaţiile de atribuire a unor servicii au fost pline de erori”, reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Iaşi au făcut, marţi, o serie de precizări cu privire la acest subiect. Astfel, într-un comunicat de presă, reprezentanţii CJ Iaşi afirmă că, în vederea desfășurării proiectului ”Reabilitarea și modernizarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii <<Sfânta Maria>> Iași”, Consiliul Județean a respectat pașii legali în ceea ce privește derularea procedurilor de achiziție și s-a conformat întocmai cerințelor impuse de Agenția Națională de Achiziții Publice (ANAP). „Până acum s-au derulat proceduri de achiziție publică pentru atribuirea mai multor contracte aferente proiectului. Licitația pentru servicii proiectare faza documentație tehnică pentru obținerea autorizației de construire, documentație tehnică pentru organizarea execuției, proiectul tehnic, detalii de execuție, documentație de avizare, scenariu de securitate, certificat de performanță energetică și asistență tehnică din partea proiectantului, prin procedura on-line a fost anulată de către ANAP, (conform raportului procedurii nr. 1551/18.05.2018), nefiind depusă nicio ofertă admisibilă”, se precizează în comunicat. Având în vedere acest lucru, precum și termenele din contractul de finanțare, Consiliul Județean Iași a solicitat Organismului de Implementare a Programului Operațional Regional modificarea planului, prin introducerea unei achiziții mixte și anume: ”Servicii elaborare proiect tehnic și asistență tehnică a proiectantului și execuție lucrări de construcție” pentru reabilitarea și modernizarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Sf. Maria” Iași, astfel că documentația de atribuire pentru acest contract se află, din nou, în verificare la ANAP, se menţionează în documentul dat publicităţii de CJ Iaşi, în care se adaugă că procedura pentru achiziția de servicii de consultanță pentru managementul de proiect se află în etapa evaluării ofertelor. „Având în vedere atât modificările impuse de ANAP, durata mare de desfășurare a procedurilor de achiziție publică, valoarea și complexitatea contractelor, Consiliul Județean a solicitat și a primit aprobare de la OI pentru POR, ADR Nord-Est pentru prelungirea perioadei de implementare a proiectului cu 15 luni, respectiv până la data de 31.01.2023. Documentația pentru ”Servicii elaborare proiect tehnic și asistență tehnică a proiectantului și execuție lucrări de construcție” se află, din nou, în verificare la ANAP”, susţin reprezentanţii Consiliului Judeţean Iaşi. Până acum, au fost semnate contractele pentru servicii de publicitate și promovare, servicii de audit financiar extern, servicii verificare tehnică, urmând să fie inițiată procedura pentru achiziția de servicii de dirigenție de șantier. ”Procedura de încheiere a unor acte adiționale de prelungire a duratei de implementare este un demers uzual în ceea ce privește derularea proiectelor cu finanțare europeană, determinat în special de durata procedurilor de atribuire. Aceste demersuri nu diminuează cu nimic impactul proiectelor, ci doar vin să conformeze un calendar estimat cu clauzele contractuale. Unii dintre consilierii județeni fie nu citesc în întregime răspunsurile pe care le primesc de la instituțiile abilitate, fie nu le înțeleg…”, afirmă Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași. (E.M.)