„După 11 ani de la prima ediţie desfăşurată în România, Participate îi invită din nou pe profesorii români să se înscrie în program, pentru a preda în şcoli primare din Statele Unite în anul şcolar 2019. Ediţia din anul acesta este dedicată profesorilor de matematică, ştiinţe şi limbi străine. În perioada 7 noiembrie – 31 decembrie 2018, organizaţia îşi începe procesul de recrutare în România şi oferă profesorilor români oportunitatea de a preda matematică, ştiinţe şi limbi străine (inclusiv limba engleză ca a doua limbă), în şcoli primare. Toate posturile sunt cu normă întreagă şi remunerate, cu beneficii competitive pentru sănătate şi oportunităţi de dezvoltare profesională. Ca un beneficiu suplimentar, soţul şi copiii profesorilor selecţionaţi pot să îi însoţească în Statele Unite, programul acoperind toate aranjamentele necesare pentru călătorie”, se arată într-un comunicat de presă al organizaţiei.
Potrivit sursei citate, pentru a putea preda în Statele Unite, candidaţii trebuie să aibă cel puţin doi ani de experienţă în predarea materiei respective, să vorbească fluent limba engleză şi să deţină permis de conducere.
De asemenea, participanţii trebuie să fie dispuşi să rămână în program pentru cel puţin doi ani, pentru a asigura continuitatea şi stabilitatea elevilor din şcolile incluse în acest proiect, în Statele Unite.
„Participate are parteneriate cu şcoli din Virginia, North Carolina şi South Carolina, care se află în sud-estul Statelor Unite ale Americii. Şcolile selectate se află în mediul rural, suburban sau urban şi au fost evaluate astfel încât să corespundă tuturor nevoilor programului. Profesorii români vor avea parte de experienţa valoroasă care le va aduce avantaje şi oportunităţi de dezvoltare atât pe plan profesional, prin expunerea la noi metode şi resurse educaţionale, cât şi pe plan personal, prin experienţa de a trăi în altă ţară, într-o cultură diferită”, afirmă sursa citată. AGERPRES