Reticenţa guvernelor este una frustrantă pentru autorităţile locale, dar şi pentru români şi există promisiuni către primari care nu au fost îndeplinite, a declarat luni preşedintele Klaus Iohannis, prezent la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România.
„România se transformă, iar dumneavoastră trebuie să fiţi partea care induce schimbări pe care le resimte cetăţeanul imediat şi direct. Cunosc realizările din municipiile pe care le reprezentaţi şi sunt impresionante. Lucrurile se mişcă foarte repede şi foarte bine. (…) Din interiorul lucrurilor, câteodată, nu-ţi dai seama de cum se mişcă sau de progresul realizat, dar din afară se vede mult mai bine şi se vede că vă mişcaţi. (…) Din păcate, nu pentru toţi lucrurile se mişcă la fel de bine. Oricât de bun ar fi un primar, el nu este singur în spaţiul politic românesc şi trebuie să relaţioneze şi să interacţioneze cu alţi primari, cu alte comunităţi, cu consilieri locali, cu cei de la judeţ, dar, de obicei, şi cu cei de la centru. Şi aici, cel puţin aşa a fost pe vremuri şi lucrurile nu s-au schimbat, apar cele mai mari nemulţumiri. Primarii vor să se mişte, guvernele sunt de regulă mai reticente. Această reticenţă este de multe ori frustrantă şi vă asigur că nu numai pentru dumneavoastră, şi pentru mine şi, cel mai grav, pentru români”, a spus şeful statului.
El a amintit ”doar câteva promisiuni care au rămas pe hârtie”, printre acestea fiind şi descentralizarea.
„Toată lumea ştie că sunt anumite lucruri care trebuie gestionate local pentru a funcţiona mai bine. (…) Aşa nu se mai poate continua. Politica către comunităţile locale trebuie să fie făcută transparent, predictibil şi trebuie să fie o politică sustenabilă”, a mai spus Klaus Iohannis. AGERPRES