PARTIDUL IREAL AL REALITĂȚII

Faptul că Realitatea TV și-a făcut un partid politic, Realitatea, nu ar mai putea să mire pe cineva. La toate minunile și minunățiile, care se întâmplă la noi și cu noi, ar fi de prisos orice încercare de a descoperi normalitatea. Aceasta din urmă nu numai că nu există, nu numai că nu mai este ținută minte, că ar fi existat vreodată în spațiul mioritic, dar nimeni nu mai crede că ne poate fi de folos. Într-o lume a imposibilului rostul firescului ar fi doar de decor, de spectacol și nicidecum de profunzime. De mult mass media și-a negat propriile sale limite, încercând să vorbească ”în cunoștință de cauză”, în locul politicienilor invitați. Aceștia sunt așezați pe scaune, la pupitrul talk show-ului și păstrați pentru a comenta despre tot ceea ce nu este de interes public, dar contează la nivelul știrilor mondene, singurele rămase să ne întrețină atenția, să ne vândă informația. Nu putem să nu uităm cine suntem, de unde venim și încotro mergem Are și Cosmin Gușă din nou o tribună, o platformă pe care își poate valida politic toate găselnițele și experimentele sale. Partidul în structura sa are nevoie de o tribună de la înălțimea căreia să-și facă public mesajul politic, ceea ce i-ar permite strângerea cât mai multor simpatizanți, votanți, De regulă, un partid își face o televiziune sau își angajează o televiziune care să-i propage toate mesajele la vreme de confruntare electorală.  Venind din ”miezul unui ev aprins”, din mijlocul flăcărilor în care arde dihonia din noi, încercăm să susținem realitatea în brațe, protejând-o să nu fie atacată de intemperiile vremurilor, dar mai ales să nu fie bruscată de hărmălaia și înghesuiala produse de trepidantele scurgeri de secunde, doldora cu probleme de interes naţional. Într-o astfel de situație evoluția partidelor politice este lăsată la voia întâmplării față de refuzul din ce în ce mai sonor al societății civile de a nu mai ține cont de ceea ce pregătesc partidele politice în laboratoarele lor.

Trebuie să fim cât se poate de fair play și să ne raportăm la ceea ce realitatea ne oferă. De această data realitatea ca substantiv ne oferă un nou partid politic, gândit în matricea ”ce e nou, este de interes”, atâta timp cât spațiul politic este unul deja viciat, infestat cu tot felul de viruși, care mai de care mai greu de anihilați.  Rolul unui nou actor care să fie convingător, care să descopere drumul cel mai scurt dintre nevoie – decizie – adresant , este decisive, mai ales că astăzi pe eșichierul politic totul pare a fi putrezit, împăienjenit, plin de igrasie, cu mirosuri pestilențiale.

Televiziunea Realitatea și-a asumat rolul de a întreține nașterea Partidului Realitatea, după modelul Antenelor, ale Trustului Intact, care a favorizat naşterea și dezvoltarea Partidului Umanist Român cu întrega sa evoluție înspre Partidul Conservator… Nu cred că ar trebui să privim cu suspiciune această ”mână întinsă” apariției acestui nou partid, într-o vreme când teoretic este nevoie de un nou partid, de un aer curat în politica românească. Se simte nevoia unei noi clase politice, a unor noi politicieni, dezinhibați, fără teama de a proveni pe scena politică a țării din postura uceniciei lor la lipitul afișelor, la înjurătura de seară la televiziunile de știri. Noii politicieni ai țării ar trebui să nu aibă nimic comun cu ”anticii” lupi politici, cei care au instaurat timp de 30 de ani dezbinarea și dușmănia ca arme unice de luptă.

Partidul Realitatea, din promourile folosite ca suport de prezentare, ne promite marea cu sarea, uitând că se vorbește despre profesioniști, despre oameni pregătiți în varii domenii, lăsându-i să ne convingă pe aceiași agresivi și impostori, exaltați și rătăciți prin presă (cu același Octavian Hoandră, Rareș Bogdan sau Denise Rifai, Andra Miron etc.)

Promovarea partidului prin minciună și exagerări decupate din sondaje de opinie dedicate, ne aduce din nou în fața incertitudinii. Putem să spune că vrem să promovăm noul, cu aceleași metode îmbâcsite cu care eșichierul politic lucrează și astăzi. O astfel de întreprindere nu are cum să fie una performantă, una care să ne înlesnească punerea în practică a bunelor noastre intenții declarate, cum ar fi ”noua clasă politică”, noul partid care ar trebui să ne scoată la mal.

Nu, un astfel de partid, fie el și Realitatea, nu care cum să adune deja 6% din votul unei țării atât de încercate, descurajate, abandonate, mințite și lăsată pradă deznădejdii, exact de noul partid, atunci când acesta s-a numit USR, de exemplu, partidul circarilor, străzii, huruielilor etc.  A merge pe același traseu, cum a încercat USR devine o aventură primejdioasă, chiar dacă în destinul acestuia este pregătită să se sacrifice o televiziune, datoare vândută!

ADI CRISTI