Peste 5.000 de locuri sunt scoase la concurs, în acest an, la examenul de Rezidenţiat, la solicitarea Ministerului Sănătăţii fiind aprobată de către Guvern majorarea cifrei de şcolarizare de la 4.000 la 5.415.
„Ne-am pregătit pentru desfăşurarea Rezidenţiatului. Anul acesta am crescut numărul locurilor şi posturilor scoase la concurs şi am corelat numărul acestora cu necesarul de medici pe fiecare specialitate. Am suplimentat locurile pe specialităţi deficitare, ca de exemplu epidemiologie şi medicină de familie, pentru că avem un deficit de medici epidemiologi în spitale, dar şi de medici de familie în zonele rurale”, spune ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.
Potrivit acesteia, în 2018 se înregistrează cel mai mare număr, din ultimii ani, de absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie care s-au înscris la concurs. „Avem un record de înscrişi din ultimii ani. După o analiză, am constatat că, alături de creşterea numărului de locuri, ultimele măsuri din programul de guvernare pe care le-am aplicat, şi mă refer aici la creşterea salariilor medicilor şi programul de dotare cu echipamente medicale al spitalelor, au făcut ca medici care s-au îndreptat spre alte domenii, ca de exemplu industria farma, să dorească să lucreze în unităţile sanitare”, a arătat Sorina Pintea.
Pentru concursul de Rezidenţiat, care este organizat de MS duminică, s-au înscris 8.419 tineri medici în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie. Concursul se va desfăşura în şase centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara. De asemenea, concursul va avea aceeaşi metodologie de organizare, tematică şi bibliografie ca anul trecut.
În acest an, cei 8.419 tineri medici, absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie, vor concura pe 5.415 locuri şi posturi. Dintre acestea, 4.730 de locuri/posturi sunt pentru medicină, 406 – pentru medicină dentară, 225 pentru farmacie şi 54 pentru ministere cu reţea sanitară proprie. AGERPRES