Breaking News

Trump: SUA vor stabili în zilele următoare cine l-a ucis pe Khashoggi

Preşedintele american, Donald Trump, a declarat sâmbătă că Statele Unite vor stabili în următoarele zile cine l-a ucis pe jurnalistul saudit Jamal Khashoggi, asasinat pe 2 octombrie în consulatul Arabiei Saudite la Istanbul, relatează AFP.

Adresându-se jurnaliştilor la Malibu (California), unde a vizitat sâmbătă zonele devastate de incendii, Donald Trump a anunţat că un „raport complet” despre „cine a făcut asta” va fi definitivat „în următoarele două zile”, duminică sau luni, apoi a menţionat un termen diferit, „luni sau marţi”.

Cu câteva ore mai devreme, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei de la Washington, Heather Nauert, declarase că, până în acel moment, Statele Unite nu au ajuns la nicio „concluzie definitivă” cu privire la responsabilităţile în asasinarea lui Jamal Khashoggi.

Ea a reacţionat la informaţii prezentate de Washington Post şi New York Times, care au citat surse anonime potrivit cărora prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, a ordonat asasinarea jurnalistului.

Heather Nauert a ţinut să sublinieze că în momentul în care făcea aceste declaraţii era prematur să se desemneze un responsabil sau altul.

„Recentele informaţii potrivit cărora guvernul american a ajuns la o concluzie definitivă sunt inexacte”, a declarat purtătoarea de cuvânt într-un comunicat. „Rămân numeroase întrebări fără răspuns referitoare la uciderea lui Jamal Khashoggi”, a adăugat ea, citată de AFP.AGERPRES