Alin Aivănoaei, noul preşedinte al Organizaţiei Municipale Iaşi a PMP

Organizaţia Municipală a Partidului Mişcarea Populară (PMP) Iaşi şi-a ales, la sfârşitul săptămânii trecute, o nouă structură de conducere. Astfel, în urma votului delegaţilor prezenţi la Adunarea Generală, desfăşurată duminică, 18 noiembrie,  Alin Aivănoaei a devenit preşedintele organizaţiei municipale, iar consilierul local Violeta Găburici va ocupa funcţia de secretar general. „Sunt mai bine de  doi ani de zile de când, împreună, construim  un partid puternic, un partid care luptă pentru drepturile oamenilor şi care reacționează la toate derapajele guvernelor care pun în pericol bunăstarea şi liniştea ieşenilor. Suntem un partid care muncește pentru oameni şi acest lucru se vede. Autostrada Iaşi -Tg Mureş, votul electronic, alegerea primarului în două tururi, moţiunea de cenzură pentru Guvernul actual, interzicerea limbii maghiare ca fiind o alternativă la limba românăsunt proiecte de ţară ale PMP care au rădăcini la Iaşi!”, a declarat preşedintele ales al Organizaţiei Municipale a PMP Iaşi, Alin Aivănoaei. Din echipa preşedintelui Organizaţiei Municipale vor face parte profesorul universitar Dorina Isopescu, avocatul Carmen Diaconu, omul de afaceri Adrian Ciubotariu, tenorul Cosmin Marcovici, inginerul şi consilierul local Daniel Piftor, precum şi profesorul universitar doctor Alexandru Trifu. PMP Iaşi mulţumeşte tuturor delegaţilor care au participat la alegeri şi au acordat votul de încredere noii echipe de conducere precum şi tuturor invitaţilor de la celelalte partide de pe eşichierul politic local. „Organizaţia pe care de ieri o va conduce Alin Aivănoaei este cea mai importantă structura din PMP Iaşi. Suntem convinşi că munca lor va fi pe măsura aşteptărilor iar proiectele pe care noua echipă le va prezenta în următoarea perioadă vor demonstra că PMP munceşte pentru ieşeniʺ, a declarat deputatul Petru Movilă, vicepreşedintele la nivel naţional al PMP, preşedintele Organizaţiei Judeţene Iaşi a PMP. (E.M.)