Ținând cont de faptul că Iașul se află astăzi, până la ora 22.00, sub o atenționare meteorologică cod galben de ninsori și intensificări ale vântului, pe fondul unor temperaturi scăzute, primarul Mihai Chirica a dispus tuturor direcțiilor și societăților comerciale subordonate să mobilizeze toate utilajele și echipele necesare pentru a combate efectele negative ale iernii, astfel încât să mențină orașul funcțional. De altfel, Comandamentul de Iarnă al Municipiului funcționează non-stop, astfel încât municipalitatea este pregătită să intervină oricând și oriunde ar putea apărea probleme din cauza vremii. Astfel, în noaptea de duminică, 18 noiembrie, spre luni, 19 noiembrie, Citadin SA a acționat pe toate traseele cu șapte autobasculante, șase sărărițe, un buldoexcavator cu cupă, un încărcător frontal și 27 de muncitori. „Până la ora 8.00, Citadin SA a folosit 159 de tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitor de coroziune și șase tone de clorură de calciu. Astăzi, între orele 8.00 și 12.00, societatea municipalității a acționat pe toate traseele și, parțial, în cartiere, precum și acolo unde au fost reclamații punctuale cu un încărcător frontal, două buldoexcavatoare cu cupă, nouă autovehicule, opt sărărițe și 16 utilaje cu lamă și a utilizat 249 de tone de clorură de sodiu tratată cu inhibitori, șase tone de clorură de calciu și 112 tone de material antiderapant preparat, acestea din urmă în special pe zonele de pantă și versanți”, au precizat reprezentanţii municipalităţii, într-un comunicat de presă. În prezent, în stocurile Citadin SA mai sunt 3.393 de tone de de clorură de sodiu tratată cu inhibitor de coroziune, 35 de tone de clorură de calciu, 196 de tone de material antiderapant preparat și 1.200 de tone de nisip. De asemenea, potrivit aceluiaşi comunicat, Salubris SA a acționat pe trotuare, alei pietonale și refugii cu 10 motocultoare cu lamă, opt multicare, trei autobasculante, două încărcătoare frontale și o sută de munctori și a utilizat deja zece tone de sare. Servicii Publice SA a intervenit în zonele de pantă și versanți (în special Galata și Țicău), poduri și pasaje, dar și în parcuri, spații verzi și cimitire. Compania a folosit trei camioane, două tractoare cu lamă și 46 de muncitori, care au împrăștiat 24 de metri cubi de nisip. Pe lângă efortul de a asigura viabilitatea transportului în comun, Compania de Transport Public SA a intervenit în stații și refugii, precum și la rețele și macazuri cu un unimog, trei autovehicule de mentenanță, un microbuz, două scări metalice și 30 de angajați, care au folosit cinci tone de clorură de sodiu cu inhibitori și 300 de kilograme de clorură de calciu. Reamintim că societățile municipalității, respectiv Citadin SA, Servicii Publice SA, Salubris SA și Compania de Transport Public SA, au la dispoziție, în total, 152 de utilaje și autovehicule, cu 11 mai multe ca în sezonul trecut. Din numărul total de autovehicule și utilaje, 85 sunt ale societăților comerciale ale municipalității, iar restul sunt închiriate de Citadin SA. Dintre autovehiculele municipalității, nouă sunt noi (șase autovehicule cu încărcător frontal și sărăriță automată ale Citadin SA, două autospeciale ale Salubris SA și una a Servicii Publice SA). La rândul său, Poliția Locală patrulează în permanență și transmite societăților subordonate situațiile care necesită intervenții punctuale. Astfel, din cei 48 de lucrători operativi scoși la stradă în schimbul I, 12 acționează pe linie rutieră. De asemenea, Poliția Locală va înștiința asociaţiile de proprietari, persoanele fizice şi agenţii economici să curețe trotuarele, în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local 172/2002, iar ulterior va aplica amenzi. „O atenție deosebită a fost acordată astăzi și va fi acordată și zilele următoare căilor de acces în unitățile școlare și spitale, trotuarelor, podurilor și pasajelor. Eforturile municipalității se vor intensifica în acest sens, cu atât mai mult cu cât în această noapte și mâine dimineață Iașul va rămâne sub o avertizare meteorologică cod galben de precipitații care, sub efectul temperaturilor negative, pot favoriza apariția poleiului. În context, societățile municipalității au solicitat și colaborează cu ApaVital SA pentru a desfunda și menține viabile căminele geiger de evacuare pluvială, astfel încât apa să nu se acumuleze și să înghețe”, se mai precizează în comunicatul de presă dat publicităţii de Primărie. În ceea ce priveşte încălzirea în sistem centralizat, Veolia Energie Iași SA are în stocuri circa 145.000 de tone de cărbune, aproape 600 tone de păcură, la care se adaugă 6.285,7 tone din Rezerva de Stat, precum și un contract de livrare a gazelor naturale valabil până la sfârșitul lunii aprilie 2019. Pe fondul temperatorilor scăzute, municipalitatea a început de săptămâna trecută să acorde servicii rezidențiale persoanelor fără adăpost. Pentru că reparațiile capitale la Centrul Social de Urgență pentru Recuperare și Reintegrare „C. A. Rosetti” se vor finaliza peste o lună, Direcția de Asistență Socială a amenajat un centru de tranzit format din cinci module. Acestea pot asigura cazarea a 50 de beneficiari, în prezent fiind cazate 28 de persoane. De asemenea, municipalitatea a înființat o echipă multifuncțională care are ca sarcină identificarea și preluarea persoanelor fără adăpost din oraș. Echipa este formată dintr-un asistent social al Direcției de Asistență Socială, un asistent social din cadrul Fundației „Un Coup de Main d’Emmaus” Iași și un reprezentant al Poliției Locale. Având în vedere sesizări cetățenilor, miercuri, 14 noiembrie, prima acțiune a avut loc în zona Gară – McDonald’s, strada Gării (bl. L10) și supermarketul Carrefour Expres (fostul Billa). Cu această ocazie au fost identificate 25 de persoane aflate în situații de vulnerabilitate, din care 18 persoane din județul Iași (11 din Municipiul Iași), patru persoane din Județul Neamț și câte o persoană din județele Botoșani, Vaslui și Ialomița. Toate persoanele au fost redirecționate către Centrul Social de Urgență pentru Recuperare și Reintegrare „C. A. Rosetti”. Reprezentanții DAS identifică, de la caz la caz, măsurile care se impun. Pentru persoanele din alte județe vor fi contactate telefonic, dar și în scris, instituțiile abilitate (Primăria, Poliția etc.). Eventualele probleme legate de starea drumurilor din municipiu pot fi sesizate la numărul de telefon 0232.236.000. Pentru eventualele probleme apărute pe trotuare sau zone pietonale este disponibil numărul de le telefon al Salubris SA 0232.270.223. De asemenea, Dispeceratul Poliţiei Locale poate fi contactat la numărul de telefon 0232.232.099, la sediul din str. Bucium nr. 30 sau prin e-mail la adresa: politialocalais@yahoo.com. (E.M.)