Marţi, 20 noiembrie, a fost lansată licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii “Sf. Maria” din Iaşi. Etapa verificării și avizării documentației de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) a fost încheiată, procedura fiind publicată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). Contractul prevede asigurarea serviciilor de proiectare (elaborarea proiectului tehnic, a documentației pentru obținerea avizelor necesare și a Certificatului de Performanță Energetică pentru clădirea reabilitată). Totodată, firma ce va fi declarată câștigătoare va trebui să asigure asistența tehnică pe toată perioada derulării proiectului și să realizeze lucrările de modernizare a unității medicale. Valoarea estimată a contractului este de 89.659. 857 de lei fără TVA, 2.427.900 de lei reprezentând serviciile de proiectare, pentru lucrări fiind prevăzută suma de 87.231.957 de lei. Termenul de execuție este de 48 de luni de la emiterea ordinului de începere de către Consiliul Județean. Ofertele pot fi depuse în SEAP până în data de 28.12.2018, la ora 15.00. „Modernizarea spitalului este esențială pentru întreaga regiune deoarece, în fiecare an, aici sunt tratați peste 45 000 de copii și adolescenți din toate județele Moldovei. După reabilitare, vom avea o clădire care va îndeplini toate standardele pentru desfășurarea actului medical și spitalizarea pacienților în condiții optime. Sperăm ca procedura de achiziție să se deruleze conform graficului stabilit, iar la începutul anului viitor să putem semna contractul”, a declarat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iaşi. Obiectivul proiectului este creșterea eficienței energetice a clădirii prin lucrări de izolație, modernizarea instalațiilor termice, utilizarea unor surse de energie regenerabilă și implementarea unor sisteme de management pentru monitorizarea consumului. Imobilul în care funcționează unitatea medicală a fost dat în folosință în anul 1970 și până acum nu a mai fost reabilitat. Suprafața utilă a celor trei corpuri de clădire este de 18.668 de metri pătrați. Proiectul “Reabilitarea și modernizarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Sf. Maria” a primit finanțare în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020 al Uniunii Europene, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon. (E.M.)