Fostul ministru al Muncii Lia Olguţa Vasilescu a declarat, miercuri, că se aştepta ca preşedintele Klaus Iohannis să respingă nominalizarea sa pentru funcţia de ministru al Transporturilor, susţinând că şeful statului este „un om ranchiunos”.
„Mi-am dorit foarte mult Ministerul Transporturilor, ştiam că pot să fac treabă acolo. Dacă vă uitaţi în întreaga mea carieră, o să vedeţi că peste tot pe unde am trecut am lăsat ceva în urmă. Zic că eram foarte calificată pentru acest minister, măcar din punctul de vedere al managementului, pentru că la Craiova, spre exemplu, când am fost primar, oraşul a fost pe primul loc la fonduri europene şi ştiu că Ministerul Transporturilor are o problemă de această natură. De asemenea, cred, ca ministru mi-am dovedit eficienţa. Am luat în calcul faptul că este posibil să fie respinsă numirea mea. Am analizat această chestiune la partid, mi-am asumat, nu a fost niciun fel de situaţie neaşteptată pentru noi, pentru că ştiam că preşedintele este un om ranchiunos, în primul rând, şi că nu îmi va ierta declaraţiile pe care le-am făcut cu privire la domnia sa”, a afirmat Vasilescu.
Lia Olguţa Vasilescu a susţinut că nu-şi aminteşte ca preşedintele să fi făcut ceva notabil în mandatul său.
„Eu, dacă mă uit la toată cariera mea politică de până acum, cred că am lăsat ceva în urmă. Nu pot spune, din păcate, acelaşi lucru despre preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru că eu, cel puţin, nu-mi amintesc nimic notabil din mandatul de preşedinte de până acum al domnului Iohannis. Este un joc politic de care preşedintele profită”, a spus Vasilescu.
Ea a mai spus că nu regretă că a renunţat la Ministerul Muncii. „Nu regret nimic, a fost o decizie asumată pe care am avut-o că este posibil să plec de la Ministerul Muncii. De altfel, atunci când s-a făcut evaluarea miniştrilor s-a observat că pe Ministerul Muncii sunt deja aplicate toate măsurile programului de guvernare”, a adăugat Vasilescu.
Întrebată dacă Liviu Dragnea o susţine pentru portofoliul de la Dezvoltare, Lia Olguţa Vasilescu a spus: „Ieri a fost o discuţie în Biroul permanent şi au fost mulţi colegi ai mei care s-au exprimat că era mai bine ca să merg de la început la Dezvoltare, având în vedere calificarea mea. Nu a fost nicio secundă niciun lider împotriva acestei nominalizări, dar votul se dă în CEx”.
„Singurul care poate să decidă este CEx-ul. Nominalizările de ministru se decid doar de către CEx. Ieri a fost o discuţie, nici nu s-a votat în Biroul Permanent. Chiar nu s-a ridicat mâna şi să vă uitaţi în statutul nostru să vedeţi că doar CEx este cel care stabileşte”, a mai spus Lia Olguţa Vasilescu.
Întrebată dacă există o tensiune între ea şi Liviu Dragnea privind acest portofoliu, Vasilescu a răspuns: „Nu, nu există nicio tensiune”. AGERPRES