Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici, propuşi pentru Dezvoltare şi Transporturi

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a anunţat, miercuri, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, că Lia Olguţa Vasilescu este propunerea PSD pentru portofoliul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice iar Mircea Drăghici, pentru funcţia de ministru al Transporturilor.

„Am hotărât, azi, în cadrul Comitetului Executiv Naţional, cele două nominalizări, şi anume: pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice – Lia Olguţa Vasilescu, pentru Ministerul Transporturilor – Mircea Drăghici. În unanimitate am hotărât acest lucru, având în vedere atât experienţa Olguţei Vasilescu în administraţie publică, fost primar al municipiului Craiova, dar şi experienţa în ceea ce priveşte domeniul Transporturilor a lui Mircea Drăghici, inginer auto, absolvent Autovehicule rutiere, în cadrul Facultăţii de Inginerie a Universităţii Piteşti. Acestea sunt cele două nominalizări pe care le vom face în perioada imediat următoare către preşedintele României”, a declarat Dăncilă.

Întrebată dacă Olguţa Vasilescu are competenţa necesară pentru a conduce trei ministere – Muncă, Transporturi şi Dezvoltare Regională – Dăncilă a răspuns că da, adăugând totodată că un fost primar este calificat cu precădere pentru portofoliul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

„Am observat că nu contează ce cred eu şi ce competenţe cred eu că are o anumită persoană pentru a fi ministru. Am văzut că acest lucru e hotărât de preşedintele României, ceea ce mie nu mi se pare un mod corect de a proceda. Da, consider că Olguţa Vasilescu este calificată să ocupe mai multe portofolii. Bineînţeles, nu în acelaşi timp. Am văzut că în cadrul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale a adus plus valoare. Să ne gândim numai la legea salarizării sau legea pensiilor. Am propus-o pentru Ministerul Transporturilor tocmai pentru că am văzut că este foarte implicată şi că avem nevoie de implicarea şi energia şi modul de acţiune în calitate de ministru a Liei Olguţa Vasilescu”, a spus prim-ministrul.

La rândul său, fostul ministru al Muncii a menţionat că Viorica Dăncilă a propus-o pentru portofoliul de la Dezvoltare Regională şi că acest lucru a fost susţinut de liderul PSD, Liviu Dragnea. Ea a menţionat că în calitatea sa de parlamentar în cadrul Comisiei de muncă va urmări modul în care este adoptată legea pensiilor. Vasilescu a mai spus că şi-a dorit portofoliul de la Transporturi deoarece în perioada în care a fost primar al Craiovei a petrecut multă vreme pe şantiere, urmărind îndeaproape realizarea proiectelor, şi că voia să susţină punerea în aplicare a priorităţilor de la acest minister.

„Am luat în calcul şi posibilitatea ca să nu fiu numită în funcţia de ministru al Transporturilor, dar mi-am dorit acel minister tocmai pentru că ştiam că acolo e nevoie de un om foarte ferm, care să urnească lucrurile şi cred că în întreaga mea carieră am dovedit aceste lucruri. În ceea ce priveşte Ministerul Muncii, în proporţie de 97% sunt realizate măsurile prevăzute în programul de guvernare. Ministrul care a venit azi la Ministerul Muncii a primit o mapă cu toate măsurile realizate şi a înţeles că în următorii doi ani va trebui să urmărească doar implementarea acestor măsuri, pentru că legislaţia este aprobată sau în curs de aprobare”, a declarat ea.

Decizia CEx al PSD a venit după ce, marţi, preşedintele Klaus Iohannis a respins propunerile făcute anterior pentru cele două ministere: Ilan Laufer – Dezvoltare Regională şi Lia Olguţa Vasilescu – Transporturi pe motiv că sunt nepotrivite.

AGERPRES