IARNA NU-I CA VARA

Ninge. Ninge iar. Anul acesta, dar și anul trecut. Șanse majore sunt să ningă și la anul. Tot în anotimpul alb. Tot iarna și nu vara. Mai poate să ningă toamna, dar și primăvara. În lunile în care zăpada este ”acasă la ea” sau mai umblă prin vecini, dar niciodată vara, din cauză de ”iarna nu-i ca vara”.

Ninge. Cu fulgii desenați frumos pe căderea continua, de făină proaspăt măcinată. Steluțe diafane, greu de ținut în palmă sau pe obraz, pe buze sau pe gene, chiar dacă timp de o singură respirație fulgul rezistă…

Ninge, ninge iar…Zăpada se adună, căzând peste tot, peste tot și peste toți, cei care mai sunt prinși pe stradă, alături de încercarea lor hazlie de a se feri de nămeți, înotând pur și simplu printre troienele ridicate pe nepusă masă.

Avem nevoie de cineva lângă noi care să ne țină de mână, care să ne ajute să traversăm strada, care să fie numai ochi și urechi să vadă și să audă prin viscolul care ne adună și ne împrăștie, în același timp. Avem nevoie de vestea codurilor galbene, portocalii sau roșii cu ajutorul cărora să ne măsurăm viitorul, pe partea ce ne mai poate aștepta, sub formă de dezastre.

Într-un astfel de tablou ar fi nefiresc să apară și nepăsarea noastră, care să ne facă să uităm că este iarnă, chiar dacă mai avem o săptămână din toamnă. Afară ninge și vântul viscolește. Termometrul începe să măsoare temperaturi cu zece grade mai scăzute decât normalul lunii noiembrie. Afară ninge și nimănui nu-i pasă de acest lucru. În case arde focul și multa nepăsare a celor care încep dintr-o data să alerge buimaci prin cămară, într-o dezmeticire soră cu amețeala. A venit iarna. Avem nevoie de deszăpezire, avem nevoie de străzi scoase din zăpadă și de sub polei. Avem nevoie de mobilizarea celor care se tot pregătesc pentru iarnă din primăvară și până-n toamnă. Sunt unele colțuri din țară în care iarna ”nu ne mai prinde pe picior greșit”. În care după prezentarea ”armatelor opuse viscolelor și căderilor masive de zăpadă” se află pe poziție, cu motoarele pornite, cu talpa care apasă deja ambreiajul. Un astfel de colț de Rai poate fi numit și Iașul care cel puțin la nivelul startului a reușit, chiar de a doua zi după prezentarea armatelor deszăpezirii, ”să intre în pâine”, de fapt în zăpadă. Iarna le-a oferit acest debut spectaculos, dându-le zăpadă cât să le ajungă.

Dar mai sunt și altfel de colțuri în țară în care prima ninsoare i-a luat prin surprindere pe edilii acelor localități nimerite parcă din întâmplare în iarnă.

Asemenea efectului stropitului cu apă, zăpada îi trezește pe inconștienți la realitate, dar nu pentru a trece la treabă, ci pur și simplu pentru a găsi motivații de dezvinovățire. În timp ce străzile, de exemplu, rămâneau asuprite de zăpadă, edilii se luptau între ei pentru a explica de ce iarna a venit și ei au fost din nou descoperiți nepregătiți pentru a-i face față.

Ninge. Ninge iar. Anul acesta, dar și anul trecut. Șanse majore sunt să ningă și la anul. Tot în anotimpul alb. Tot iarna și nu vara. Mai poate să ningă toamna, dar și primăvara. În lunile în care zăpada este ”acasă la ea” sau mai umblă prin vecini, dar niciodată vara, din cauză de ”iarna nu-i ca vara”.

O astfel de atitudine o întâlnim și dincolo de ziduri. O astfel de atitudine o întâlnim și dincolo de trup. În singurătatea noastră ne surprinde iarna, dându-ne seama că nu suntem pregătiți de deszăpezire. Ne tot schimbăm miniștri, de exemplu, fără ca să găsim formula potrivită pentru problemele cu care se confruntă ministerul respective și, implicit, cu care ne confruntăm noi, beneficiarii. A existat o data un Andrușca în Guvernul României. Un personaj fabulos prin handicapul său de a nu fi în stare să lege două cuvinte între ele, care să fie și inteligibile. Un om care nu reușea să rostească cursiv ”Ana are mere”, când avea în fața sa un interlocutor. Acest Andrușca s-a dovedit a fi mai mulți Andrușca, mai mulți… ca fulgii de nea. Un guvern în care ninge cu Andrușca, în timp ce deszăpezirea nu era pregătită să intervină. Nu era atentă sau nu era lăsată să fie atentă și să acționeze, din cauză de Liviu Dragnea, cel care a pus monopol pe orice încercare de a apăsa pe buton. Astfel, în timp ce afară zăpada era liberă să cadă sub formă de fulgi, acțiunile guvernanților erau condiționate de ridicarea barierei, unde acar era omul din umbra, din codrul des de pe Dunăre…

Ninge. Ninge iar. Anul acesta, dar și anul trecut. Șanse majore sunt să ningă și la anul. Tot în anotimpul alb. Tot iarna și nu vara. Mai poate să ningă toamna, dar și primăvara. În lunile în care zăpada este ”acasă la ea” sau mai umblă prin vecini, dar niciodată vara, din cauză de ”iarna nu-i ca vara”.

ADI CRISTI