Capitala României a ajuns bătaia de joc a unui primar certat cu legea şi cu bucureştenii, susţine preşedintele PNL, Ludovic Orban, care i-a cerut din nou demisia din funcţie Gabrielei Firea.
„Capitala României a ajuns bătaia de joc a unui primar certat cu legea şi cu bucureştenii. Este un fapt fără precedent ca o primărie să înfiinţeze 20 de companii fără respectarea legii şi în dispreţul cetăţenilor care s-au opus acestei iniţiative. Niciodată bucureştenii nu au mai văzut un primar atât de incompetent, fără cunoştinţe elementare de administraţie, care în doi ani de zile a reuşit să facă praf Bucureştiul, să blocheze în asemenea hal activitatea administraţiei locale şi să nu aibă nicio iniţiativă care să ducă la rezolvarea problemelor reale ale oraşului”, a spus Orban, potrivit unui comunicat al PNL.
Acesta mai susţine că un buget de aproape 600 de milioane de euro a fost blocat ilegal în companiile din subordinea primarului general, bani care puteau fi folosiţi pentru deblocarea traficului din Bucureşti sau pentru investiţii în şcoli şi spitale.
„600 milioane de euro au fost aruncaţi de Gabriela Firea şi PSD pe apa Dâmboviţei. Banii bucureştenilor, adunaţi din taxele şi impozitele plătite din munca cinstită a locuitorilor Capitalei, au fost tocaţi pentru salarii nesimţite, maşini de lux şi achiziţii pentru confortul personal al sinecuriştilor. Niciun leu din aceşti bani nu a fost folosit în interesul bucureştenilor. Cu cele 600 milioane de euro se puteau construi 100 de kilometri de autostradă pentru Centura Bucureştiului, puteau fi folosiţi pentru finalizarea magistralei de metrou până la aeroportul Otopeni sau pentru construirea spitalului republican promis bucureştenilor de PSD în campanie. Partidul Naţional Liberal solicită demisia de îndată a primarului general, Gabriela Firea, şi suspendarea imediată a activităţii companiilor declarate ilegale de Curtea de Apel Bucureşti. Membrii PNL din Consiliul General al Municipiului Bucureşti au votat împotriva înfiinţării acestor companii şi au fost cei care au reclamat nelegalitatea hotărârii pentru că nu a fost adoptată conform legii, respectiv cu votul a două treimi dintre consilierii generali”, a mai spus Orban.
De asemenea, PNL somează Consiliul General să adopte în regim de urgenţă o hotărâre pentru încetarea imediată a activităţii companiilor declarate ilegale şi să solicite desfiinţarea acestora. Orice cheltuială cu aceste companii trebuie să înceteze, subliniază liberalii.
Orban a anunţat că PNL va înainta o solicitare Curţii de Conturi pentru „declanşarea unui control în vederea constatării prejudiciilor şi recuperării lor de la primarul Firea şi de la consilierii generali vinovaţi”.
„Bucureştenii şi Capitala României au nevoie urgent o altă administraţie, care să gestioneze bugetul oraşului în mod legal, transparent şi eficient, care să rezolve problemele oraşului şi să înceteze pomenile electorale menite să acopere hoţiile PSD. Pentru Bucureşti, Gabriela Firea e la fel de nocivă ca Dragnea pentru ţară”, a mai afirmat Ludovic Orban. AGERPRES