Un Abecedar pentru preșcolari al poetului Vasile Romanciuc a fost lansat la Biblioteca Națională pentru Copii ”Ion Creangă”.
Solicitată de agenție, criticul literar Maria Pilchin a menționat că în acest Abecedar sunt poezii care ilustrează literele și cifrele. ”Este o combinare foarte armonioasă, o trecere firească de la litere la cifre. Aici acestea s-au întâlnit într-o manieră interdisciplinară. Cartea e destinată pentru ciclul preșcolar – pentru copiii din grupa mare și pregătitoare de la grădiniță”, a precizat Maria Pilchin.
În context, directorul adjunct al Bibliotecii Naționale pentru Copii ”Ion Creangă”, Eugenia Bejan, a afirmat că, de fapt, copiii trebuie să fie familiarizați cu tot ce înseamnă carte, poveste încă din fragedă copilărie, sau chiar de la naștere. ”Citindu-le povești, ei vor cunoaște mai bine cuvintele și limba. Pe urmă, ei singuri inventează povești. Ar fi bine ca în fiecare zi să le citim copiilor versuri și povești cu voce tare. Este necesar ca ei să aibă această plăcere a textului, a lecturii”, a mai spus Eugenia Bejan.
La rândul său, poetul Vasile Romanciuc a subliniat că este o carte deosebită. ”Abecedarul este una dintre primele cărți pe care le deschid copiii și de aceea cred că a scrie o asemenea carte este o mare responsabilitate. De primele cărți pe care le citesc copiii depinde ce se va întâmpla cu ei mai departe ca cititori – vor citi alte cărți ori se vor opri aici. Am avut o frumoasă colaborare cu Editura ”Arc”. Lucrarea este foarte frumos ilustrată. Ea constituie o premieră pentru mine, deoarece am scris versurile, având mai întâi ilustrațiile. Este o încercare și pentru mine și sper să o fi trecut cu bine”, a accentuat Vasile Romanciuc.