Politic

Dăncilă anunţă că nu se teme de o moţiune de cenzură: Am încredere în colegii şi colegele mele

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că nu îi este frică de moţiunea de cenzură pregătită de Opoziţie deoarece are încredere în colegii de partid şi de coaliţie, cât şi pentru că a îndeplinit majoritatea punctelor din programul de guvernare.

„Nu îmi este frică de o moţiune de cenzură. Am încredere în toţi colegii şi colegele mele, în coaliţie de guvernare şi am increderea că marea majoritate a lucrurilor din programul de guvernare le-am pus în practică”, a afirmat Viorica Dăncilă, la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional al PSD, care a avut loc luni la Parlament.

La rândul său, întrebat dacă are vreo emoţie la moţiunea de cenzură, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a replicat: „Nu cred că au şanse”, precizând că are încredere că parlamentarii PSD nu vor vota pentru moţiune.

 În perioada următoare PNL vrea să depună o moţiune de cenzură în Parlament împotriva Guvernului.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la Iaşi, că Opoziţia va stabili data la care va depune moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, după 1 decembrie, precizând că PNL încă nu au ajuns la numărul necesar de parlamentari pentru a căderea Cabinetului Dăncilă.

Liderul PNL a adăugat că se bazează pe parlamentari din UDMR, PSD şi ALDE pentru a trece moţiunea de cenzură împotriva Guvernului.

În schimb, Ludovic Orban spunea cu altă ocazie, mai precis pe 19 noiembrie, că PSD-ALDE-UDMR formează, la ora actuală, o majoritate de 62% în Parlament, iar la Senat social-democraţii au singuri majoritate.

Referitor la subiect, senatorul PMP Traian Băsescu a declarat, duminică la România Tv, că parte din Opoziţie nu doreşte cu adevărat o moţiune de cenzură împotriva Guvernului, adăugând ironic că poate aceasta va fi depusă în noapte de Revelion, de Crăciun sau poate chiar anul viitor, la Paşte.

Related Articles

Back to top button