Emiratele Arabe Unite l-au graţiat pe cetăţeanul britanic Matthew Hedges, ce fusese condamnat la închisoare pe viaţă pentru spionaj, informează luni agenţiile de presă internaţionale.
„O graţiere prezidenţială a fost decisă, cu efect imediat, de către şeicul Khalifa bin Zayed Al Nahyan, preşedintele Emiratelor Arabe Unite”, a anunţat Ministerul Afacerilor Prezidenţial al acestei ţări.
Vineri, ambasadorul Emiratelor Unite Arabe la Londra, Sulaiman Almazroui, a declarat că ţara sa analizează o cerere de graţiere formulată de familia lui Matthew Hedges.
După anunţarea graţierii, ministrul britanic al afacerilor externe, Jeremy Hunt, a exprimat gratitudinea ţării sale. „În pofida dezacordului nostru în ceea ce priveşte acuzaţiile, suntem recunoscători guvernului EAU pentru soluţionarea rapidă a problemei”, a reacţionat Hunt într-un mesaj pe Twitter.
Arestat pe aeroportul din Dubai la 5 mai, Matthew Hedges, în vârstă de 31 de ani şi doctorand la Universitatea Durham (nord-estul Marii Britanii), a fost condamnat miercuri la închisoare pe viaţă de tribunalul federal din Abou Dhabi, pentru spionaj în folosul unei terţe ţări.
Potrivit soţiei sale, Daniela Tejada, Matthew Hedges făcea cercetări asupra politicii externe şi interne a Emiratelor în materie de securitate după Primăvara Arabă din 2011. El a locuit în Emirate „mai mulţi ani”, înainte de a se întoarce în Marea Britanie în 2015, a afirmat ea.AGERPRES