LEGĂTURA DINTRE TRECUT ȘI VIITOR

Intrăm în ultima săptămână când românii mai speră într-o minune, înaintea omagierii centenarului reîntregirii neamului între hotarele României Mari. Încă mai sperăm, de la mic la mare, să dea peste noi  norocul și să simțim dintr-o dată, ceea ce nu am simțit de aproape 80 de ani, cum ne circulă prin vene marea unire, cum ne adună umăr lângă umăr și inimă lângă inimă, realizând în cele din urmă unirea în adevăratul sens al cuvântului, nu numai o unire teritorială. Acesta, acum când nimeni nu se mai așteaptă la minuni, ar trebui să devină o unire a întregului popor, vorbitor de limbă română.

Am tot visat, am tot sperat, ne-am tot rugat că, în cele din urmă, din nou românii se vor trezi în ultimul ceas, din nou se va îngrămădi lumea în piețele publice și-i va obliga pe visătorii noștri conducători să revină cu picioarele pe pământ, să simtă realitatea cum le pătrunde trupul, din tălpi și până în creștet, oferindu-ne celor mulți ceea ce trebuia să ne ofere încă din prima secundă a declanșării calcului celor o sută de ani. Putem spune că, despre acest centenar am început să știm că se va întâmpla încă de acum o sută de ani, având deci timp berechet să-l pregătim cu minuțiozitate și nu așa în ”fuga calului”, cum am ajuns astăzi să ne prezentăm la defilare.

Mai mult, cu o săptămână înaintea cinstirii Centenarului Marii Uniri, la unul dinte cele mai semnificative momente ale acestei sărbători, sfințirea Catedralei Reîntregirii Mântuirii Neamului, președintele țării, Klaus Werner Iohannis va lipsi (cred ele motivat), fiind prins în probleme de importanță europeană. O scrisoare prezidențială a fost trimisă la Patriarhia Română și înmânată Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în semn de scutire, prin care se spune ”cu aleasă mâhnire și părere de rău”

”Din păcate, din motive care ţin de agenda europeană, nu voi putea lua parte la evenimentul de duminică, 25 noiembrie 2018”

O situație impardonabilă al cărui deznodământ nu se putea consuma atât de rece, protocolar, decât dacă Președintele României nu are forța de care au dat dovadă regii Carol I, Ferdinand; carol al II-lea și Mihai I de România, neavând obrăznicia de a vorbi poporului cu ”Voi, ortodoxii și eu de altă confesiune religioasă, spălați-vă capetele cu sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, căci eu pe al meu trebuie să-l pun în slujba altor interese, deja dictate de Consiliul European pe tema Brexit, temă de la care am absentat de două ori nemotivat”.

Cel care crede că astfel de aprecieri sunt doar simple evadări din real, iată, se înșeală amarnic. Proba verității este în măsură să convingă, în primul rând, pe cei necredincioși, pentru ca, mai apoi, să se poată constitui în probă veritabilă, atunci când istoria va desemna câștigătorii și pe cei care își merită justa pedeapsă.

Nu cred că președintele țării ar fi trebuit să lipsească de la acest moment de importanța centenarului, în sensul că este irepetabil decât peste încă o sută de ani. Discuții pe marginea Brexit au mai fost și cu siguranţă că vor mai fi. La două dintre acestea Klaus Iohannis a lipsit cu o nonșalanță greu de explicat, preferând să meargă în excursie la Napoli și mai apoi să ajungă în Marea Britaniei pe nepusă masa, când nimeni nu-l aștepta, fiind umilit să facă antecameră inutilă la premierul britanic Theresa May.

Dar, poate și această a treia încercare, de a participa la viața publică a țării, ar putea fi trecută cu vederea, sub formă de cost necesar, dacă personajul Klaus Werner Iohannis ar da un semn din mila Măriei Sale, de a-și arăta dragostea față de acest neam, în fruntea căruia a ajuns (se pare dintr-o eroare de neiertat), concentrându-se la împlinirea unității poporului român, la aducerea tuturor personajelor principale din țară, la aceeași masa a dialogului constructiv, oferind prin puterea exemplului personal calea cea dreaptă, drumul cel bun, continuitatea firească a pașilor celor care au decis ca țara să traverseze prezentul printr-o legătură indisolubilă dintre trecut și viitor. Noi suntem ceea ce noi vrem să fim și nu ceea ce unii visează că ar trebui să fim!

ADI CRISTI