Breaking News

Preşedintele Donald Trump cere Mexicului să trimită migranţii înapoi în ţările lor de origine

Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că Mexicul ar trebui să trimită migranţii care solicită azil în Statele Unite înapoi în ţările lor de origine, a doua zi după ce autorităţile americane au închis cea mai aglomerată graniţă din sudul ţării şi au folosit gaze lacrimogene împotriva mulţimii, relatează Reuters.

Serviciul vamal şi de protecţie a frontierelor (CBP) american a redeschis duminică punctul de trecere de la San Ysidro, California, la câteva ore după ce câteva sute de migranţi din America Centrală au încercat să forţeze trecerea frontierei americane în apropiere de oraşul mexican Tijuana.

Trump a promis că solicitanţii de azil nu vor mai intra cu uşurinţă în ţară, iar luni a ameninţat din nou că va închide graniţa dintre SUA şi Mexic, care se întinde pe o distanţă de 3.200 de kilometri.

Preşedintele şi-a reiterat luni apelul către Congresul SUA de a finanţa gardul la frontieră promis de mult timp.

Autorităţile americane au închis duminică punctul de trecere de la sud de oraşul californian San Diego, după ce sute de migranţi venind din America centrală au încercat să treacă ilegal frontiera americană pe la Tijuana, în nord-vestul Mexicului.

Cel puţin 500 dintre ei, printre care femei şi copii, care participau la o manifestaţie paşnică de-a lungul frontierei, s-au îndreptat spre bariera metalică de delimitare şi s-au căţărat pe ea pentru a încerca să intre în SUA.

După ce au depăşit această primă barieră, ei au fost ţinta gazelor lacrimogene, a constatat un jurnalist al AFP, în timp ce elicoptere ale armatei americane survolau frontiera la joasă altitudine.

”Mexicul ar trebui să fluture steagul trimiţând migranţii, mulţi dintre ei infractori, înapoi în ţările lor. O poate face fie cu avionul, fie cu autobuzul, oricum vrea, însă ei (migranţii) NU vor veni în SUA. Vom închide graniţa în mod permanent dacă trebuie. Congresul trebuie să finanţeze ZIDUL!”, a scris Trump pe Twitter.

Sute de membri ai caravanelor, inclusiv femei şi copii, au protestat paşnic duminică scandând ”Nu suntem infractori! Dorim să muncim!”. Pe măsură ce se apropiau de graniţa SUA, migranţii au fost opriţi de autorităţile mexicane, care le-au cerut să aştepte să primească permisiunea de a înainta către graniţă.

Migranţii, majoritatea din Honduras, fug de sărăcie şi violenţă şi au afirmat că vor aştepta în Tijuana până când vor putea solicita azil în Statele Unite. AGERPRES