Breaking News

Stabilirea cifrei de şcolarizare s-ar putea face în funcţie de clasamentul internaţional al universităţilor

Cele cinci mari universități membre ale Consorțiului Universitaria solicită aplicarea criteriilor calitative, bazate pe rezultatele din clasamentele internaționale de prestigiu, penttu finanțarea universităților. Întruniţi la Bucureşti, la sfârşitul săptămânii trecute, membrii Consorţiului Universitaria, respăectiv reprezentanţii Universităţii București, Universităţii „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Academiei de Studii Economice București și Universităţii de Vest Timișoara au solicitat revenirea la cele trei categorii de universități, și anume: de cercetare avansată și educație, de educație și cercetare științifică și universități centrate pe educație și renunțarea la politicile de generalizare prin compromisuri în sfera calității învățământului. „Consorțiul Universitaria consideră esențială și necesară promovarea de către Ministerul Educației Naționale a unei abordări strategice și asigurarea, împreună cu marile universități din România, a unui pact național pentru învățământul superior și pentru cercetare, cu obiective strategice prioritizate și orientate pe termen lung, de minimum 20 de ani. Într-o lume globalizată, aflată în continuă schimbare, lipsa abordării strategice și rămânerea la politicile reactive este falimentară”, se precizează într-un comunicat de presă, semant de reprezentanţii consorţiului. În document se precizează că cele cinci mari universități membre ale consorțiului atrag atenția asupra necesității creșterii finanțării pe student în vederea alocării, în timp, a unor niveluri similare celorlalte țări europene. În condițiile crizei economice, acest deziderat se poate realiza chiar și prin menținerea anvelopei actuale de finanțare și creșterea treptată, incrementală, într-un interval de 5-10 ani, a finanțării pe student echivalent corelată cu scăderea corespunzătoare a numărului de locuri finanțate. Consorțiul va solicita Ministerului Educației Naționale operarea unor schimbări legislative care să permită accesul la Joint Degree, simplificarea procedurilor pentru Double Degreeșifinanțare suplimentară pentru universitățile din România care aplicăîn vederea constituirii de Rețele Universitare Europene. Cele cinci mari universități solicită, de asemenea, creșterea calității sistemului preuniversitar de învățământ din România, prin introducerea dublelor specializări la nivelul programele academice de studiu care oferă profesionalizare și calificare superioară pentru profesia didactică. Membrii Consorțiului evidențiază disponibilitatea de a se implica în proiectele naționale coordonate de către Autoritatea Națională a Calificărilor pentru definirea calificărilor universitare, proiectarea rezultatelor învățării și pentru stabilirea criteriilor de alocare a locurilor finanțate de la bugetul de stat. De asemenea, Consorțiul Universitaria solicită ca repartizarea cifrei de școlarizare pentru anul universitar 2019/2020 și alocarea locurilor sau a granturilor finanțate de la bugetul de stat pentru studiile universitare de doctorat în vederea admiterii din anul 2019 să aibă la bază rezultatele din ranking-urile internaționale de prestigiu, în condițiile absenței unui clasament la nivel național. Cele cinci universități vor realiza un demers comun către Ministerul Educației Naționale pentru fundamentarea cerinței de exceptare a universităților de la obligația de a diminua cheltuielile materiale cu 10% până la sfârșitul anului 2018conform OUG 90/2017, dar și angajarea fermă a MEN la plata obligațiilor pentru Legea 85/2016, reiterată prin Legea 95/2018, adaptată la inflație, și pentru Legea 153/2017. În vederea creșterii reprezentativității universităților membre ale Consorțiului Universitaria în circuitul european al cercetării s-a propus delegarea unui reprezentant comun în cadrul Oficiului Român pentru Știință și Tehnologie de pe lângă Uniunea Europeană (ROST). Consorțiul Universitaria își exprimă public interesul și disponibilitatea de a se implica în participarea României  la evaluarea internațională comparativă OECD-PISA. Participanții la dezbateri solicită emiterea unui Ordin de Ministru prin care să se revină la posibilitatea de înmatriculare a studenților străini până la finalul semestrului întâi al anului universitar. De asemenea, studenții din Consorțiul Universitaria au avut mai multe propuneri, printre care: inițierea unei modificări a legii educației naționale, astfel încât să se acorde subvenția cămine-cantine și pentru studenții înmatriculați la învățământul cu taxă, modificarea OMEN 3392/2017, astfel încât să se clarifice că bursierii statului român pot cumula bursele respective cu bursele acordate pe criterii generale și inițierea unei dezbateri în privința modificării Legii Educației Naționale astfel încât să se asigure prezența studenților în raport de 25% în alegerea rectorului. (E.M.)