Ambasadorul Tunisiei în România, în vizită la UMF Iaşi

Excelenţa Sa doamna Raja Jhinaoui Ben Ali, numită de curând ambasador al Republicii Tunisiene în România, a fost miercuri, 28 noiembrie, oaspetele judeţului Iaşi. Cu această ocazie, Excelenţa Sa a vizitat Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa”. În prima parte a a întâlnirii, doamna ambassador a avut o discuție cu rectorul instituţiei de învăţământ superior ieşene, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, și cu cu prorectorii și decanii instituției. În cea de a doua parte, domana ambasador s-a întâlnit, în Aula „George Emil Palade”, cu studenții tunisieni care studiază la UMF. „La universitatea noastră studiază cei mai mulți studenți tunisieni din toate centrele universitare din țară. Este firesc să avem o relație strânsă cu ambasada Republicii Tunisiene în România. La întâlnirea de astăzi, am discutat cu Excelența Sa, doamna ambasador Raja Jhinaoui Ben Ali, despre situația studenților tunisieni, dar și despre noi oportunități de colaborare și despre stabilirea unor legături cu universitățile de medicină și farmacie din Tunisia”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași. Reamintim că la UMF Iași studiază în present aproximativ 200 de studenți tunisieni, aceasta constituind cea mai mare comunitate de studenți din Republica Tunisia, care studiază în România. În cursul dimineţii, ambasadorul Tunisiei în România, Excelenţa Sa doamna Raja Jhinaoui Ben Ali a fost primită la Palatul administrativ al judeţului de prefectul Marian Şerbescu. “Doamna ambasador a prezentat scrisoarea de acreditare în urmă cu doar câteva zile și a ales Iașul pentru prima sa vizită în afara Bucureștiului. Discuțiile au vizat cu precădere colaborarea pe linia învățământului superior, dat fiind și numărul mare de studenți tunisieni înscriși la Universitatea de Medicină și Farmacie, dar și posibilitățile de cooperare economică și în domeniul cultural sau touristic”, a declarat prefectul Marian Şerbescu, la finalul întâlnirii. (E.M.)