Concert caritabil destinat copiilor cu nevoi speciale, susţinut de Grigore Leşe la Palatul Culturii

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi, luni, 3 decembrie, începând cu ora 18.00, în Sala “Henri Coandă” de la Palatul Culturii va avea loc un concert caritabil destinat copiilor cu nevoi speciale, susţinut de binecunoscutul interpret de muzică populară tradiţională românească Grigore Leşe. Organizat de Asociaţia „Surâsul Albastru” pentru copiii cu autism, concertul, intitulat „Un secol de DOR”, își propune strângerea fondurilor necesare susținerii copiilor aflați în grija asociației, prin continuarea programelor de terapie recuperatorie, foarte necesară pentru micuții care manifestă tulburări din spectrul autist (TSA). Totodată, evenimentul are ca obiectiv şi promovarea înţelegerii problemelor cu care se confruntă copiii cu autism şi familiile lor, dar este şi o ocazie pentru schimbarea atitudinii față de ei, prin eliminarea barierelor în ceea ce privește integrarea lor în comunitatea ieşeană. Potrivit reprezentanţilor asociaţiei, pentru a putea schimba în bine destinele acestor copii este nevoie de sprijinul autorităților, instituțiilor și companiilor locale, în vederea dezvoltării serviciilor sociale, educaționale. „Dragii mei prieteni, vă mulțumesc că îmi sunteți mereu aproape. Sprijinul vostru îmi dă puterea atât de necesară ca să lupt pentru cauza copiilor cu autism, ființe minunate care au nevoie să se simtă acceptate. Aveți curaj și priviți-i cu compasiune, cu încrederea că și ei pot fi de folos comunității dacă noi, la rândul nostru, contribuim la terapia necesară valorizării lor. Le mulțumesc tuturor celor care au oferit ajutor – Primăriei, Complexului Muzeal Moldova, sponsorilor și partenerilor media care ne-au fost aproape”, a spus Cristina Nichita, coordonatorul asociației, ea însăși mama unui copil cu autism. Concertul este organizat de Primăria Iași, în parteneriat cu Asociaţia „Surâsul Albastru” și Complexul Muzeal Moldova, fiind înscris pe agenda evenimentelor dedicate Anului Centenar. În deschiderea concertului, Ansamblul „Floralia” al Universității Naționale de Ară „George Enescu” din Iaşi, dirijat de conf. univ. dr. Irina-Zamfira Dănilă, va susține un recital. Seara se va încheia cu un recital de colinde, oferit de Corul Bărbătesc „Iosif Naniescu” al Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloaie”, dirijat de lector preot Ionuț Gabriel Nastasă. (Edmond Macri)