Preşedintele Kaus Iohannis a promulgat joi, 29 noiembrie, legea privind construcţia Autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş (Autostrada Unirii). La ceremonia care a avut loc la Palatul Cotroceni a fost prezent şi deputatul PMP de Iaşi, Petru Movilă, în calitate de iniţiator al acestui act normativ. „Am primit această invitaţie în calitate de iniţiator al legii Autostrăzii Unirii, un proiect de maxim interes pentru ieşeni. Pentru mine, invitaţia a fost ca o recunoaştere a efortului depus, mai ales în condiţiile în care, la început, când le ceream sprijinul colegilor mei parlamentari pentru susţinerea legii, o parte dintre ei, mai ales cei care astăzi îşi asumă proiectul şi se declară iniţiatori, erau cât se poate de reticenţi şi refuzau să semneze. Cred că de astăzi, preşedintele Klaus Iohannis va deveni, instituţional, un susţinător energic şi declarat al acestui proiect‟, a declarat Petru Movilă. Reamintim faptul că proiectul privind construcţia Autostrăzii Unirii, Iaşi – Tg. Mureş, a fost iniţiat de doi parlamentari PMP, Petru Movilă (Iaşi) şi, respectiv, Marius Paşcan (Mureş), în luna mai 2017. Demersul celor doi parlamentari a fost susţinut de către alţi 70 de colegi, senatori şi deputaţi, printre care o parte şi din Iaşi. „E un proiect pe care Iaşul îl merită, un proiect în care am crezut şi pe care l-am iniţiat pentru că Iaşul şi ieşenii merită o autostradă. Faptul că legea este promulgată în preajma zilei de 1 Decembrie vine ca o dovadă a faptului că Iaşul merită recunoştinţa tuturor românilor pentru sacrificiile făcute de-a lungul istoriei. Construirea Autostrăzii Unirii este garanţia ieşirii Iaşului şi a Regiunii de Nord-Est din izolare şi subdezvoltare‟, a mai precizat deputatul PMP. Reamintim că plenul Camerei Deputaţilor a aprobat pe 7 noiembrie proiectul de lege privind construcția autostrăzii Iași – Tg. Mureș (Autostrada Unirii), cu 261 de voturi pentru, cinci abţineri şi două voturi împotrivă. Legea prevede ca autostrada care urmează să lege Moldova de Ardeal (Ungheni – Iaşi – Târgu Frumos – Paşcani – Târgu Neamţ – Poiana Largului – Ditrău – Târgu-Mureş) , cu o lungimne de 318 kilometri, să fie realizată până la granița cu Republica Moldova, cu un pod peste Prut, la Ungheni. Fondurile necesare pentru construirea autostrăzii, în valoare de circa nouă miliarde de euro, vor proveni din credite externe, fonduri europene și/sau prin parteneriat-public privat, procedurile urmând să demareze în termen de 30 de zile de la promulgarea legii de către preşedintele României. (Edmond Macri)