Dragoste de țară

 

Între nimic și nimeni

vreau să cred

Iertarea naște din uitare

 

Născut sunt ca să mă întreb

când floarea

mă transformă-n floare

 

Pe jos semințele gonesc

și vor să aibă vânt sub aripi

în mine umbrele îmi cresc

petalele mă îngeresc

 

Cuvânt mă suie pe o cruce

fixându-mă sperietoare

și ciori alung, alung năluce

în trup se naște-o întrebare:

 

Mai sunt, voi fi sau voi pleca ?

Ierusalim întors spre Mecca?!

 

Văd trupul tău întins pe jos

când semnul sfânt tăciuni a ros

Ierusalim sau Mecca?

sau restul care ne-nconjoară

si strigă-n noi deșertăciunea…

Și dragostea de țară.

Patria sub formă de inimă

 

Când vorbim despre patrie

vorbim despre iubire

așa cum

vorbind despre Dumnezeu

vorbim despre cei cu patria

sub formă de inimă

împlinită cu dragostea

semenului nostru

 

nu putem să avem o patrie

adunată din fragmentele de ură

cum nu putem să avem o iubire

plină de venin

care ne ucide pre limba noastră

cu pumnalul nostru

înfipt în spatele nostru

de noi, cei care credem

că ne iubim patria

cum ne iubim visul

de a lăsa umbra  să ne îmbrățișeze

în semn de încredere și de călăuză

 

avem nevoie de patrie

așa cum sămânța are nevoie

de pământul roditor

care să ne dea speranța că vom fi

aceeași și mâine.

 

ADI CRISTI