Un egal bun doar pentrru oaspeţi: Poli Iaşi – Sepsi OSK 1-1 (1-1)

Pe un frig pătrunzător (la ora începerii partidei, temperatura indica valoarea de minus zece grade Celsius), circa o sută de ieşeni s-au încumetat să ia loc vineri seara în tribunele Stadionului “Emil Alexandrescu” din Dealul Copoului, pentru a-i urmări la treabă pe elevii lui Flavius Stoican în confruntarea cu cei de la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, grupare aflată înaintea acestei dispute pe loc de play off. Meciul a început cum nu se putea mai rău pentru gazde, care s-au văzut conduse încă din min. 8 pe tabela de marcaj, după golul reuşit de Vaşvari, în urma unui şut din interiorul careului, după o pasă venită de la Tandia. Ieşenii nu dezarmează şi în min. 21, Flores restabileşte egalitatea, după o pasă excelentă “marca” Platini. Trupa pregătită de Eugen Neagoe are ocazia de a se afla din nou în avantaj pe tabelă, însă Simonovski ratează incredibil, în min. 27, din şase metri, singur cu portarul! Patru minute mai târziu, tânărul goal keeper al gazdelor, Ştefan Târnoveanu, care în acest meci a debutat în Liga 1, are o intervenţie senzaţională la şutul lui Nouvier, din interiorul careului. În min. 36, Sanoh nu-l poate învinge pe Fejer, după ce fusese excelent găsit în careu de Cristea. La fel ca în primul mitan, oaspeţii încep mai bine repriza a doua, Vaşvari putând face “dubla” în min. 52, dacă şutul puternic trimis de acesta din afara careului nu nimerea bara transversală! În min. 66, Cristea şutează frumos, însă balonul trece mult peste poarta apărată de goal keeper-ul oaspeţilor. Poli Iaşi – Sepsi OSK se încheie 1-1, rezultat în urma căruia gazdele urcă în clasament până pe locul 11, cu 18 puncte, după 17 etape, în timp de oaspeţii îşi consolidează locul 6 (ultimul care duce în play off), având acum 24 de puncte, cu patru mai multe decât ocupanta locul 7, formaţia Astra Giurgiu. Au evoluat echipele: Poli Iaşi: Târnoveanu – Gallego, Mihalache, Frăsinescu, Sin – Cioinac, Qaka – Sanoh (min. 61 Zaharia), Platini, Flores (min. 72 P. Petre) – A. Cristea (min. 81 Bekui); Sepsi OSK: Fejer – De Moura, Viera, Rus (min. 77 Hadnaghy), Fl. Ştefan – Velev, Karnitski – Nouvier (min. 85 Mensah), Vaşvari, Tandia – Simonovski (min. 57 Sato). În etapa viitoare, Politehnica Iaşi va evolua joi, 6 decembrie, de la ora 17.00, în deplasare, înmpotriva formaţiei FC Botoşani. (Edmond Macri)