România a debutat cu dreptul la CE de handbal feminin

Naţionala feminină de handbal a României a debutat cu dreptul la Campionatul European de handbal feminin – EHF EURO 2018 din Franţa, 31-28 (17-11) cu Cehia, sâmbătă seara, la Brest, în Grupa D a competiţiei. Tricolorele au reuşit să îşi ia revanşa după ce echipa Cehiei a eliminat România din optimile de finală ale Campionatului Mondial din 2017. România a început excelent jocul şi a condus cu 6-1 (min. 9), diferenţa a crescut la şapte goluri, 16-9 (26), la pauză diferenţa fiind de şase goluri, 17-11. Ecartul maxim a fost de opt goluri, 21-13 (37), 22-14 (38) şi 23-15 (39), dar apoi Cehia s-a apropiat tot mai mult pe tabelă, pe fondul unei scăderi în joc din partea jucătoarelor antrenate de Ambros Martin. Astfel, în min. 56, diferenţa era de doar două goluri, 28-26 pentru România, care a gestionat bine finalul, câştigând cu 31-28. România: Yuliya Dumanska (13 mingi salvate), Denisa Dedu (1) – Laura Chiper (1 gol), Aneta Udriştioiu (3), Melinda Geiger (1), Ana-Maria Dragut (2), Gabriela Perianu, Cristina Laslo, Eliza Buceschi (9), Crina Pintea (5), Raluca Băcăoanu (1), Cristina Neagu (8), Cristina Florică (1), Valentina Ardean Elisei. Selecţioner: Ambros Martin. În celălalt meci al grupei, Germania a învins, surprinzător, Norvegia cu scorul de 33-32. În următoarele partide, România va juca pe 3 decembrie cu Germania, de la ora 19.00, iar Cehia va înfrunta Norvegia (ora 22.00). Primele trei clasate avansează în grupele principale ale competiíei. (sursa: DIGI SPORT)