Primarul Mihai Chirica promite că, în cazul în care la Miroslava va fi construită sala de sport promisă de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Maricel Popa, locuitorii acestei localităţi vor primi din partea sa câte o sticlă de şampanie. „Dacă domnul Popa face sala de sport pe care a promis-o la Miroslava, cu o capacitate de 16.000 de locuri, atunci eu voi da câte o sticlă de şampanie la fiecare locuitor al comunei, chiar dacă ar fi să mă împumut, în calitate de persoană fizică, la bancă”, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă care a avut loc la Palatul Roznovanu, primarul Mihai Chirica. Potrivit acestuia, promisiunile făcute în ultima perioadă de preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, social democratul Maricel Popa, referitoare la banii atraşi de la Guvern sau de la Uniunea Europeană, necesari pentru realizarea investiţiilor în judeţ sunt simple „vorbe în vânt”. „Cum poţi să spui că vei construi la Miroslava o sală de sport cu o capacitate de 16.000 de locuri, în condiţiile în care o sală cu o asemenea capacitate este greu de umplut până şi Capitală, acolo unde sunt organizate competiţii sportive sau artistice de mare amploare”, s-a întrebat retoric şeful municipalităţii ieşene. Reamintim că, potrivit unui comunicat al PSD Iaşi, printre obiectivele majore de investiţii ale judeţului în anul viitor se numără, pe lângă începerea lucrărilor la autostrada Est-Vest şi la Spitalul Regional de Urgenţe şi finalizarea lucrărilor la şoseaua de centură (varianta sud) a municipiului şi construcţia unei săli polivalente moderne, cu o capacitate de 16.000 de locuri, în comuna Miroslava. (E.M.)