ONU îşi exprimă îngrijorarea faţă de planul guvernului danez de a izola

Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, şi-a exprimat miercuri îngrijorarea în legătură cu planul guvernului danez de a izola străini condamnaţi pentru diverse infracţiuni pe o insulă mică şi greu accesibilă, la sud de capitala Copenhaga, relatează Reuters.

Guvernul danez a propus vineri utilizarea insulei Lindholm pentru a găzdui până la 100 de infractori străini a căror sentinţă de expulzare nu poate fi pusă în aplicare deoarece ei riscă să fie torturaţi sau executaţi în ţările lor de origine.

Planul prezentat vineri este ultima încercare a guvernului danez de a stopa imigraţia.

Criticii spun ca planul este draconic, însă este susţinut de aliatul guvernului – Partidul Popular Danez (de dreapta, anti-imigraţie).

‘Am îngrijorări serioase în legătură cu acest plan şi îl vom monitoriza şi vom discuta cu guvernul’, le-a spus Bachelet jurnaliştilor la Geneva.

‘Am văzut impactul negativ al unor astfel de politici de izolare, şi (ei) nu ar trebui să aplice astfel de politici. Pentru că privarea lor de libertate, izolarea şi stigmatizarea lor, nu vor face decât să sporească vulnerabilitatea acestora’, a adăugat ea.

Cu o suprafaţă de circa şapte hectare, insula, situată într-un mic golf din Marea Baltică, se află la circa 3,2 kilometri de cea mai apropiată coastă, iar serviciul de feribot funcţionează ocazional. Străinii vor fi obligaţi să se prezinte zilnic la centrul administrativ din insulă, pentru că în caz contrar riscă închisoarea.

‘Nu sunt doriţi în Danemarca, şi vor simţi acest lucru’, a scris pe Facebook ministrul pentru imigraţie, Inger Stojberg.

Pe insulă se află în prezent laboratoarele, grajdurile şi crematoriul unui centru pentru cercetarea bolilor contagioase la animale. Şi pentru ca mesajul să fie şi mai clar, unul din cele două feriboturi care asigură transportul spre insulă se numeşte ‘Virus’.

Centrul, care va putea găzdui până la 100 de persoane, urmează să fie construit până în 2021 şi va costa 115,48 milioane de dolari.

Propunerea va fi supusă la vot în Parlament în această lună.AGERPRES