Rectorul Universităţii Tehnice “Gheorghe Asachi”, prezent la lansarea proiectului „România Educată”

Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, a reprezentat Politehnica ieşeană la ceremonia organizată de Administrația Prezidențială miercuri seară, la Palatul Cotroceni, pentru lansarea proiectului „România Educată” în dezbatere publică. „Am fost onorat și bucuros că am fost invitat la debutul celei de-a treia etape a proiectului «România Educată», eveniment organizat la Palatul Cotroceni, în prezența Excelenței Sale, Președintele Klaus Iohannis, inițiatorul acestui proiect. Bucuria a fost cu atât mai mare cu cât am regăsit în raportul care însumează rezultatele activităților din cadrul grupurilor de lucru câteva dintre ideile aduse în analiza colegilor de mine referitoare la învățământul profesional și tehnic”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval. Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” a participat la eveniment în calitate de universitate implicată în proiect, fiind gazda în 2016 a uneia dintre cele opt dezbateri regionale, pe diferite tematici organizate pentru a putea defini cele mai importante direcții de dezvoltare și îmbunătățire ale situației actuale din învățământul românesc. În sala cu peste 250 de participanți au fost lansatele cele mai importante idei de reformare ale educației moderne, fiind supuse în dezbatere publică concluziile celor șapte grupuri de lucru care au lucrat la cele mai importante domenii ce necesită revizuire în ceea ce privește învățământul din România. La Palatul Cotroceni au fost prezenți reprezentanții universităților, ai ONG-urilor și instituțiilor specializate în educație, sindicatele din învățământ, dar și reprezentanți ai elevilor, ai părinților, parlamentari, reprezentanți ai companiilor care au parteneriate cu unitățile de învățământ. TUIASI a fost singura universitate din Moldova prezentă la eveniment. „Cred că momentul lansării în dezbatere publică a strategiei 2018-2030 privind învățământul și cercetarea coincide providențial cu preluarea Președinției Uniunii Europene de către România, astfel subliniindu-se faptul că atenția majoră pe care Administrația Prezidențială o acordă educației se integrează pe deplin în tendința europeană, și nu numai, care consideră educația factorul de care depinde organic dezvoltarea unei țări. Programul în ansamblu este unul coerent și fezabil, problema care se pune este dacă va exista și adeziunea politică pentru implementarea proiectului”, a completat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval. În ceea ce privește învățământul superior, se propune identificarea unei componente generale care să formeze abilitățile tinerilor studenți, pentru toate specializările dintr-un domeniu, într-o formulă mult mai uniformă decât până acum, iar apoi studentul să urmeze un program foarte specializat care să deservească atât abilităților sale, cât și ale angajatorului. Toate informațiile legate de proiect pot fi consultate la adresa următoare. Printre concluziile dezbaterii organizate la Iași în 2016 se numără și necesitatea demarării unei inițiative de popularizare și promovare a învățământului profesional și tehnic în rândul tuturor actorilor interesați, de la elevi și părinți, la angajatori și autorități, concluzionându-se că imaginea din prezent a acestui tip de învățământ este una nefavorabilă, fiind văzut ca „o alternativă nedorită”, în cazul accederii la învățământul secundar teoretic. Participanții la dezbatere au solicitat și o mai bună comunicare și cooperare între cei implicați, în special între unitățile de învățământ, angajatori și autoritățile locale, având sprijinul și implicarea beneficiarilor direcți, ai elevilor, părinților și comunității locale. În afară de o legislație mai coerentă în domeniu, care să asigure predictibilitate, la dezbatere s-a solicitat creșterea calității și a eficienței consilierii școlare și orientării profesionale, pornind încă de la învățământ gimnazial, cât și nevoia de cadre didactice bine motivate și bine pregătite, atât din punct de vedere teoretic, cât și practic, fiind necesară o finanțare corespunzătoare și o infrastructură de calitate. (E.M.)