Avocatul Poporului s-a sesizat în legătură cu existenţa unui focar de stafilococ auriu la Maternitatea Giuleşti

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu existenţa unui focar de stafilococ auriu la Spitalul „Prof. Dr. Panait Sârbu” („Maternitatea Giuleşti”), care ar fi dus la infectarea a 23 de nou-născuţi.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 şi art. 34 din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi dreptul la ocrotirea sănătăţii.

Potrivit unei informări de presă din data de 5 decembrie a Spitalului Clinic de Copii „Grigore Alexandrescu” numărul bebeluşilor care s-au născut la Maternitatea „Panait Sârbu” şi apoi au fost internaţi la Spitalul Clinic de Copii „Grigore Alexandrescu” prezentând stafilococ auriu a ajuns la 23.

Un număr de 9 asistente şi 2 medici de la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” au fost depistaţi cu stafilococ auriu, după data de 6 noiembrie, dar aceştia sunt purtători sănătoşi, afirma pe 30 noiembrie purtătorul de cuvânt al instituţiei, dr. Doru Pană. AGERPRES