SĂ NE LUĂM ȚARA ÎNAPOI

Pară nici pe timpul președenției lui Traian Băsescu a fost o așa de mare și de dinamică încordare, buimăceală, rătăcire. Totul se multiplică nu de la o zi la alta, ci pur și simplu dintr-un moment într-altul, astfel încât, nimic din ceea ce era de așteptat să se întâmple pe parcursul unei zile, se întâmpla în câteva zeci de minute, fără a mai aștepta ore întregi deznodământul.

Agresivitatea raportării la timp a ajuns să fie o brutală speranță că ceea ce ne este dat să ni se întâmple, doar cu grijă de la stăpânire se va întâmpla. Această nouă condiționare este de fapt o revenire la cele vechi, o întoarcere în timp, în perioada în care indiferent de ce vise aveai trebuia să-l visezi doar pe acela cu care se ieșea în public, doar pe cel pentru care se făcea propaganda ”grijii părintești a Partidului”!

Să fiu  mai explicit, încercând astfel să elimin orice posibilă greșită interpretare. De la început ar trebui să înțelegem că de 30 de ani aproape la noi nu mai este vorba de un partid unic, de un singur partid conducător. Vorbim doar despre pluripartidism. De o conducere colectivă, care, chipurile, ia decizii prin vot majoritar și nu de capul unui singur conducător. O astfel de afirmație îl scoate din joc pe Liviu Dragnea, cel care, de mai bine de doi ani, încearcă să-și impună voința sa de conducător suprem, având grijă să se izoleze cât se poate de mult de acea opoziție agresivă, care i-a prins punctul slab și care încearcă să-l blocheze, să-l scoată din joc. În zbaterea sa liderul PSD a reușit și lucruri bune, cum ar fi igienizarea Justiției, deparazitarea ei de tot felul de căpușe, care mai de care mai pline de sângele intereselor multinaționalelor, în special.

România a fost și încă mai este de un real interes pentru toate cancelariile occidentale și a celor de dincolo de ocean, care s-au învățat să stoarcă bogățiile și avantajele unor țări încă timorate, anesteziate de zbaterea pricinuită de desprinderea din lagărul țărilor socialiste. O astfel de țară nu poate să nu fie și România, mult prea bogată doar pentru locuitorii ei, din totalul cărora aproape o pătrime a luat drumul occidentului, din nerăbdarea și spaima că vor muri înainte de a simți cum e să trăiești bine.

A existat un președinte care a promis să fie cheia minunii de a simți ce înseamnă să trăiești bine la tine acasă, dar care, în cele din urmă, nu a făcut altceva decât să construiască un regim politic polițienesc, astfel încât, toți cei care demonstrau că sunt împotriva puterii, sau prezintă vagi urme de răzvrătire, era imediat băgați la pușcărie, să fie ”reeducați” în spiritul valorilor democratice! Vorbim astfel despre acel stat paralel condus de serviciile secrete, de DNA și de ICCJ, printr-o suită de protocoale imposibil de acceptat, dacă conștientizăm faptul că după aproape jumătate de secol de comunism, nu se mai poate reveni la aceleași practici ale dictaturilor comuniste, prin care un singur individ gândea pentru un întreg popor, prin prisma intereselor și ale ambițiilor sale.

Ei bine, după Traian Băsescu, cel care, sub masca” președintelui jucător” a reușit să dea magistraților puteri depline și discreționare, a urmat Liviu Dragnea, de această dată de pe poziția politicosului care conduce cu mână forte destinele Puterii. Traian Băsescu a reușit să dezechilibreze rolul puterilor în statul de drept, astfel încât imixtiunile puterii judecătorești au ajuns să subordoneze celelalte două puteri, legislativă și executivă, transformând democrația din România într-o” dictatură a procurorilor”!

Liviu Dragnea este pe punctul de a arunca țara în stradă, cu aceeași mișcare de basculantă, cu ajutorul căreia se varsă criblura pentru asfaltarea drumului cel bun! Mai mult, lipsa unei opoziții credibile, cu reale capacități de a se constituii într-o adevărată alternata la guvernare, face din aceasta o jalnică speranță, o caricatură care nu reușește să te bine dispună, să-ți ofere prilejul de a chema în ajutorul bunei dispoziții umorul, ironia fină, electrizantă. Ne menținem în situația unei bădărănii greu de înțeles, a unor situații jenante prin” lungirea bolii”, care pur și simplu anunță doar lipsa unor fantezii creatoare, încremenirea în acest proiect redundant din spațiul căruia nu se poate ieși decât însângerați, măcelăriți de jandarmi, gazați și udați până la piele, atâta ţip cât protestele pașnice nu știm prin ce minune deraiază și dau în cele mai violente încercări de a schimba ordinea constituţională. Strada se și vede dintr-o dată autorizată, de alde Mălin Bot, să fie prăduitoare și autoare de drept a măsurilor ce se impun în astfel de situație (vezi și Franța, Germania, Italia, Grecia), distrugere, jaf, incendiere (sic!) Și, peste toate acestea, mai încercăm să sperăm că încă am rămas într-o țară cu un regim politic democrat, că nu a eşuat din nou în abisul anarhiei, adâncime din care se poate ieși într-o dictatură greu de ocolit, slujiți fiind de un extremism feroce, greu de ocolit! Aceasta să fie dorința noastră, a celor care am făcut revoluția din decembrie 1989? Cu siguranţă că, nu! Este timpul să ne luăm țara înapoi, din mijlocul străzii chiar, cu prețul de a-i da una peste bot lui Mălin Bot și tuturor celor care au spiritul lui!

ADI CRISTI