Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care a avut loc marţi, a fost suspendată de preşedintele Klaus Iohannis, urmând să fie reluată pe data de 19 decembrie.
„Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care a avut loc marţi, a fost suspendată de către preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, la solicitarea membrilor Consiliului, având în vedere faptul că ordinea de zi a cuprins tematici importante referitoare la apărarea ţării şi securitatea naţională, fapt care a generat discuţii prelungite. Drept urmare, preşedintele României a decis reluarea şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în data de 19 decembrie, pentru continuarea analizei subiectelor aflate pe ordinea de zi”, informează Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.
Săptămâna trecută, Administraţia Prezidenţială anunţa că pe ordinea de zi a CSAT se vor afla subiecte referitoare la planul de înzestrare a Armatei României pentru perioada 2019 – 2028, programul de activitate al Consiliului pentru anul viitor, planul de întrebuinţare a Forţelor Armate ale României care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în 2019, precum şi Planul Naţional de Priorităţi Informative pentru 2019.
„În cadrul şedinţei Consiliului vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale”, preciza Administraţia Prezidenţială săptămâna trecută.
La şedinţa de marţi au participat premierul Viorica Dăncilă, ministrul Apărării, Gabriel Leş, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ministrul Economiei, Niculae Bădălău, ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, directorul SRI, Eduard Hellvig, şeful Statului Major al Apărării, Nicolae Ciucă, consilierul prezidenţial Ion Oprişor şi secretarul CSAT Mihai Şomordolea. Directorul SIE, Gabriel Vlase, nu a participat la reuniune, el fiind înlocuit de un adjunct. AGERPRE