Ne apropiem de finalul acestui an. Un an al groazei, chiar dacă ar fi trebuit să fie Anul Centenarului Reîntregirii. Chiar dacă ar fi trebuit să fie lecția românilor întru unire, solidaritate, speranță că vom reuși să fim acasă pe întinderea limbii române.
Ar fi trebuit să fie anul concilierii. Anul în care să existe trezirea la realitate, trezirea din amorțeala ce ne-a legat la ochi, dar și la suflet.
Un astfel de an ar fi fost benefic pentru pasul înainte pe care România era datoare să îl facă în încercarea credibilă de a atesta regimul democrat ca fiind partea naturală a plus valorii datorată evoluției vieții comunitare.
Aveam nevoie de aceste repere fără de care nu am fi reușit să obținem acel necesar feed back al faptelor, al eforturilor noastre puse, în primul rând, în slujba drepturilor și libertăților cetățenești. Credibilul sistem de referință ne oferă astfel imaginea reală a proiecției gestului nostru de a fi dedicați bună cuviinței, de a fi parteneri credibili ai pasului înainte făcut nu doar pentru a înainta ci mai ales pentru a trăi, pentru a simți că suntem capabili să păstrăm calea cea dreaptă, evitând prăbușirile în prăpastie, din prea multă ipocrizie, aroganță, lipsă de bun simț.
Am trecut prin măruntaiele unui an în care românii au fost obligați să nu se întâlnească unul cu celălalt. În care românii au fost izolați în învălmășeala agresivă în care fiecare zbatere echivala cu o lovitură de măciucă primită în moalele capului. Un an al groazei. Un an al imposibilului. Un an al înstrăinării, dezastrelor, violențelor, nemulțumirilor, protestelor. Un an în care s-a diluat la maxim patriotismul prin care cetățeanul era animat de nealterata iubire de țară.
Motivul național al Centenarului nu a reușit să învingă animozitățile specifice batjocurii, deprecierii imaginii de țară suverană și independentă, prin îngenunchieri de conjunctură, de regulă semnate sub auspiciile Înaltelor Porți ale Occidentului. România este pusă în situația unui stat cu drepturi egale în Uniunea Europeană, dar care este ținută în continuare în bucătărie sau pe holurile cancelariilor europene.
Modalitatea prin care liderii europeni nu au ezitat să-și facă lobby în România sau, mai mult, au reușit să capaciteze o serie de interese dovedite, în cele din urmă, a fi interese de grup, de grup infracțional organizat, cum încep să transpară astăzi din ce în ce mai multe acțiuni, care în trecut erau decontat a fi mărețele realizări ale luptei anticorupției.
Suntem în cel mai greu impas, în cea mai incomodă situație din care ”pe timp de pace” nu vom putea ieșii. Prea multă ură, prea multe interese incomodate sunt pentru a găsi ieșirea în vreme de pace. Războiul nimicitor se arată la orizont, întunecându-se cerul. Nu mai există nici o speranță de linişte, de împăcare cu aproapele nostru. Totul este pregătit să primească rana sângerândă sub formă de decorație, de stea prinsă în piept, fără ca aceasta să semnifice prezența poporului lui Israel. Suntem românii supuși călcâiului semenilor noștri, scufundați cu capul în mlaștina care ne înghite, fără ca noi să ne dăm seama. Dintr-o dată gâlgâim din adâncul mlaștinii, trecând peste clipa de viață, cu aceeași obrăznicie cu care ne-am învățat în ultimii ani să ne onorăm viața noastră cea de toate zilele.
Anul 2018 a fost trăit sub semnul răzvrătirii, sub semnul dușmăniei, a urii și războiului fratricid.
A fost anul în care Puterea a trebuit să-și inventeze adversarul, din lipsă de opoziție virilă, aptă pentru a fi alternativa credibilă la actuala guvernare.
A fost anul decimării dreptului la libertate, concepută a fi șansa cetățeanului de a se regăsi în gesturile celor aleși să ne conducă, a celor aleși să facă o opoziție credibilă și constructivă, bazată pe acel minim de consistență care să ne asigure un prezumtiv viitor.
Anul 2018 a fost anul dezmembrării în locul unității. Anul pierderii speranței și a găsirii răzbunării întru dușmănie, ură și nesupunere. Anul în care a fost sădită sămânța anarhiei în înțelegerea de a face tot ceea ce ne trece prin cap, fără a ține cont de mecanismele puterii, de rolul și rosturile reglementărilor întru definirea conceptului de societate deschisă, fără a se denatura acest principiu.
Anul 2018 a fost un an imposibil!
ADI CRISTI