Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași și Asociația „Universul Prieteniei” invită publicul vineri, 14 decembrie, la ora 15.00, la Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”, din strada Mihail Kogălniceanu nr. 11, la o nouă întâlnire cu literatura. Cu această ocazie vor fi lansate volumele: „Timbre de lipit pe suflet”, proză scurtă, autor Firiţă Carp (Editura UZP, Bucureşti, 2018) şi „Arpegii”, poezie, autor Mirela Ianuş Dinga (Editura Detectiv Literar, Bucureşti, 2018), prezentate de scriitorii Daniel Corbu, Vasile Fluturel, Emilian Marcu şi Valentin Talpalaru. „Firiţă Carp este ceea ce numim îndeobşte un scriitor-artist, atent la poezia din viaţă, pe care o aduce, cu îndemânare şi convingător, spre îmbierea cititorului, în textele sale”, afirmă poetul Florin Dochia. „Mirela Ianuş Dinga e cea care aşază o frunză pe suprafaţa paharului, străduindu-se să-i păstreze astfel toate picăturile”, spune, la rândul său, scriitorul Nicolae Dabija. Evenimentul va fi moderat de Rodica Rodean, preşedinta Asociaţiei „Universul Prieteniei” Iaşi și de prof. Mihaela Tudose, muzeograf – Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” Iaşi. (E.M.)