Breaking News

Ieşenii, încântaţi de beneficiile sistemului centralizat de încălzire pe orizontală

Ieşenii racordați la sistemul de încălzire centralizată pe orizontală au simțit beneficiile sistemului Veolia încă din prima lună de iarnă. Astfel, pe lângă costurile semnificativ mai mici la încălzire și apă caldă, clienții Veolia Energie Iaşi (VEI) au parte instant de confortul pe care și-l doresc, dar și de control direct asupra costurilor, prin termostatul ambiental și contorul digital. De asemenea, au independență totală față de vecini, persoanele rău-platnice neinfluențându-i pe ceilalți. Mai mult, sistemul Veolia prezintă siguranță totală, eliminând posibilitatea scurgerilor de gaze, de asfixieri ori de explozii, iar astfel clienții pot deschide geamurile liniștiți, fără să mai inhaleze noxele emanate de vecini. „Am instalat sistemul pe orizontală în această vară. Suntem extrem de mulțumiți. A fost o decizie bună, acum avem apă caldă și căldură 24 din 24, oricând dorim, fără să depindem de anotimp sau de vecini. Montarea unui astfel de sistem ne-a permis înlocuirea coloanelor comune vechi de zeci de ani, coloane care generau pierderi de energie termică și nu mai asigurau o circulație optimă a apei. Ne bucurăm acum de apă caldă instant până la ultimul etaj, la prețuri mai mici față de cei cu centrală și mai ales în funcție de consumul fiecăruia”, a declarat Petru B., președintele unei asociații de proprietari din cartierul Nicolina. “Noi am optat pentru sistemul de distribuție pe orizontală atunci când am achiziționat un apartament nou, deoarece ni s-a părut cea mai bună idee. Acum avem parte instant de căldura și de apa caldă dorite și avem control direct asupra costurilor. În plus, prin adoptarea sistemului Veolia Energie, am redus costul investiției cu aproximativ 500 de euro și am scapat de costurile de întreținere a centralei individuale”, afirmă, la rândul ei, Dorina P., proprietara unui apartament din cartierul Nicolina. Veolia Energie Iași (VEI) a înregistrat, până în prezent, un număr aproape dublu de apartamente care au ales să se conecteze sau să se reconecteze la sistemul de distribuție termică gestionat de companie, în comparație cu numărul de apartamente deconectate anul acesta. Astfel, din numărul total de apartamente care au solicitat conectarea sau reconectarea, peste 90% sunt locuințe noi. „Pentru cei ce doresc racordarea la sistemul centralizat, ei trebuie să știe că procesul este unul facil, prin care se elimină instalațiile verticale de încălzire ce trec prin apartament. În locul acestuia, se instalează sistemul pe orizontală, pe casa scării, format din numai patru țevi (încălzire tur și retur, apă caldă și recirculare apă caldă), în loc de sistemul vechi, format din aproximativ 32 de țevi. În acest caz, Veolia Energie Iași suportă integral costurile pentru instalaţiile comune – cele patru coloane de pe casa scării, costul contorului individual de energie termică și costul necesar conectării instalaţiilor de apă caldă și căldură din apartament la coloanele comune de pe casa scării”, precizeată reprezentanţii Veolia Energie Iaşi. Pentru ca cele de mai sus să se aplice, toţi locatarii trebuie să fie debranșaţi de la sistemul centralizat de termoficare și cel puţin două treimi dintre aceștia să fie de acord cu revenirea la sistemul centralizat. În ceea ce privește centrala de gaz, aceasta rămâne pe poziție, fără a exista obligaţia de a consuma energie termică în sistem centralizat. În prezent, în Iași, 28.000 de apartamente și 77 de instituții de învățământ, din care trei niversități, 28 de instituții publice, opt spitale și 305 agenți economici (hoteluri, clădiri de birouri și altele) sunt racordate la sistemul de distribuție termică. (Edmond Macri)