După „Alianţa Vestului”, structură din care fac parte oraşele Arad, Timişoara, Oradea şi Cluj, începând de astăzi, pe harta ţării a apărut o nouă asociaţie care reuneşte, de această dată, mai multe localităţi din estul României. Este vorba despre Alianţa „Moldova se dezvoltă”, din care fac parte oraşele Iaşi, Suceava, Botoşani, Piatra Neamţ, Roman, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei. Documentul de înfiinţare a noii structuri a fost semnat luni, la Suceava, de primarii celor şapte localităţi, respectiv Mihai Chirica – Iaşi, Ion Lungu – Suceava, Cătălin Flutur – Botoşani, Dragoş Chitic – Piatra Neamţ, Lucian Micu – Roman, Mihăiţă Negura – Câmpulung Moldovenesc şi Ilie Bonchiş – Vatra Dornei. După cum au declarat aceştia, principalul obiectiv al alianţei îl reprezintă promovarea proiectelor de infrastructură pentru Moldova, respectiv a Autostrăzii Est-Vest, finanţată cu fonduri d ela Uniunea Europeană şi, respectiv, a Autostrăzii Nord-Sud, care să lege Moldova de Bucureşti. Primarii celor şapte oraşe au mai declarat că alianţa a cărei parafare a fost oficializată astăzi vizează, pe lângă promovarea proiectelor de infrastructură, investiţiile publice sau private, proiectele în educaţie, sănătate, mediu, turism, etc, prin care să fie diminuat decalajul economic şi social care desparte în acest moment Moldova de celelalte regiuni ale ţării. (E.M.)
Related Articles
Rotativa guvernamentală/Miniştrii propuşi de premierul desemnat Marcel Ciolacu sunt audiaţi în Parlament
14 iunie 2023 10:31
Centrele de transfuzii sanguine ar putea fi transformate în centre medicale de urgență
16 ianuarie 2016 10:57
Check Also
Close
-
Programul de funcţionare a pieţelor agroalimentare, prelungit până la ora 19.0011 aprilie 2020 11:17