Breaking News

Papa le cere politicienilor să nu mai dea vina pe migranţi pentru orice

Papa Francisc i-a condamnat marţi pe liderii naţionalişti care dau vina pe migranţi pentru problemele ţărilor pe care le conduc şi i-a acuzat că ei sunt cei care au stimulat neîncrederea în societate prin faptul că urmăresc câştiguri necinstite şi prin adoptarea de politici xenofobe şi rasiste, relatează Reuters. În vârstă de 82 de ani, Papa Francisc, care a făcut din apărarea migranţilor un punct central al pontificatului său, a făcut aceste comentarii în mesajul său pentru Ziua Mondială a Păcii pe care o celebrează Biserica Catolică la 1 ianuarie. Mesajul este trimis şefilor de stat şi de guvern şi organizaţiilor internaţionale. Comentariile vin într-un context în care imigraţia este una dintre cele mai discutate chestiuni în ţări precum SUA, Italia, Germania şi Ungaria. Papa Francisc a avut dispute cu preşedintele american Donald Trump şi cu liderul partidului radical de dreapta Liga din Italia, Matteo Salvini, de asemenea vicepremier, în legătură cu drepturile migranţilor. „Discursurile politice care au tendinţa să dea vina pe migranţi pentru fiecare lucru rău şi să îi lase fără speranţă pe cei săraci sunt inacceptabile”, a spus Papa Francisc, care nu a menţionat vreo ţară sau vreun lider.
El a mai spus că perioada actuală este „marcată de un climat de neîncredere cu rădăcini în teama de ceilalţi sau de străini sau în îngrijorarea în privinţa securităţii persoanele e fiecăruia”. Papa Francisc a afirmat de asemenea că este trist că neîncrederea este întâlnită „şi la nivel politic, în atitudinile de respingere sau în formele de naţionalism care pun sub semnul întrebării fraternitatea de care lumea noastră globalizată are atât de mare nevoie”. (sursa: AGERPRES)