Pintea: Spitalele regionale, tot mai aproape de certitudine; sursa de finanţare este foarte clară în acest moment

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, marţi, că spitalele regionale ar urma să fie construite pe exerciţiul financiar 2021 – 2027 cu o majorare a procentului de co-finanţare a Uniunii Europene de la 50% la 85%.

 

Sorina Pintea a afirmat într-o conferinţă de presă că realizarea spitalelor a fost întârziată pentru că există nişte proceduri care trebuie respectate, nu pentru că nu a vrut Guvernul sau Ministerul Sănătăţii.

„Pe mine mă mâhneşte că anumite comunităţi locale care nu au fost atât de implicate spun că Ministerul Sănătăţii şi Guvernul nu vor. Vrem, o să atragem aceste fonduri şi vom construi aceste spitale, dar cred că trebuie să le construim cu costuri cât mai mici pentru România, dacă există aceste fonduri europene. Eu sper că s-a înţeles exact şi că nu există niciun exerciţiu de imagine”, a spus ministrul.

Ea a susţinut că au fost multe discuţii în spaţiul public potrivit cărora România nu este în stare să facă un spital nou, că România nu accesează fonduri europene.

„Un subiect sensibil, care a fost comentat în presă în ultima perioadă, legat de spitalele regionale. Au fost foarte multe discuţii, că România nu este în stare să facă un spital nou, că România nu accesează fonduri europene. Au fost multe discuţii pe baza declaraţiilor pe care le-am făcut şi le susţin. Efectiv, totul a început în august 2017, când Banca Europeană de Investiţii şi-a desemnat consultanţii pentru aceste studii de fezabilitate – trei spitale, Iaşi, Craiova, Cluj. În octombrie 2017, Iaşul este primul care transmite terenul Ministerului Sănătăţii. Pentru că, ştiţi foarte bine, un studiu de fezabilitate nu se poate face dacă nu ai toate elementele. Craiova a fost ultimul, în 2018, în mai. Dar nu pentru că nu ar fi vrut să o facă, ci pentru că s-a decis schimbarea terenului de către consultanţi, sunt consultanţi angajaţi de Banca Europeană de Investiţii, pe banii băncii, nu sunt consultanţi români. Pentru că s-a spus că s-au făcut studii de fezabilitate cu sume mari de către cei din Guvern. Nici vorbă, consultanţii străini au făcut aceste studii de fezabilitate şi estimări”, a spus Sorina Pintea.

Potrivit ministrului Sănătăţii, valoarea unui spital este de 400 de milioane de euro, construcţie plus dotare.

„Pentru că în 2014, când s-au cerut bani pentru spitale regionale, s-au cerut doar pentru construcţie – co-finanţarea României fiind de 50% şi co-finanţarea Europei de 50%. De aceea sumele alocate erau mai mici. Aşa s-au făcut estimările în 2014. De la 100 de milioane de euro pe spital la 400 de milioane de euro este o mare diferenţă şi cred că era de datoria noastră să găsim surse viabile astfel încât aceste spitale să se facă. În momentul în care am avut ultimele discuţii, la Bruxelles, cu consultanţii Băncii Europene de Investiţii, Ministerul Sănătăţii a fost la Bruxelles să solicite fonduri suplimentare în 27 septembrie, iar răspunsul a fost: ‘Nu avem’ – în momentul în care consultanţii au spus : ‘Vom preda studiul de fezabilitate’, am luat legislaţia şi am verificat care sunt termenele. Ajungeam cu începutul construcţiei efectiv 2020-2021. Şi atunci, după o discuţie cu doamna prim ministru şi ulterior cu doamna comisar Corina Creţu, s-a decis că fazarea ar fi o soluţie foarte bună. Adică să începem construcţia pe exerciţiul financiar 2021-2027, solicitând o majorare a procentului de co-finanţare a Uniunii Europene de la 50% la 85%. Eu spun că este un lucru foarte bun şi că aceste spitale sunt tot mai aproape de certitudine, pentru că şi sursa de finanţare este foarte clară în acest moment”, a punctat Pintea. AGERPRES