Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali ieşeni au aprobat joi, cu unanimitate de voturi, indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul „Fluidizarea traficului din intersecţia Podu Roş cu Splai Bahlui Mal Drept şi Bulevardul Profesor Dimitrie Mangeron, prin două pasaje supraterane unidirecţionale cu o singură bandă”. Potrivfit documentaţiei tehnice care a însoţit proeictul de hotărâre, cele două pasaje ar urma să fluidizeze circulația rutieră în intersecția Podu Roș, costul investiției fiind estimat la suma de 70,7 milioane lei, iar durata de execuție la 18 luni. Cel mai probabil, fondurile necesare pentru implementarea proiectului ar urma să fie asigurate în urma unui credit bancar contractat de municipalitate. Proeictul tehnic prevede ca pasajele să fie construite deasupra albiei și râul Bahlui și nu în prelungirea actualelor benzi de circulație de pe cele două Splaiuri. Astfel, se precizează în document, circulația în zonă va fi afectată doar parţial pe durata construcției. Potrivit proiectului, pasajele vor avea două sensuri giratorii suspendate, care vor asigura zone de întoarcere, pe ambele pasaje fiind circulație în sens unic: cel de pe mal drept va asigura circulaţia în sens unic pe direcţia Podul de Piatră – bd. Tudor Vladimirescu, iar cel de pe mal stâng pe direcţia bd. Mangeron – Podul de Piatră. Fiecare pasaj va avea o lăţime de şapte metri, lungimea fiind însă diferă. Astfel, pasajul mal drept va avea o lungime de 552 de metri, iar cel de pe mal stâng ajunge 547 de metri. Pasajele vor avea o zonă de siguranță pe o lățime de 1,5 metri (refugiu în caz de avarii), o pistă de biciclete cu o lăţime de 1,5 metri, iar restul va fi destinat circulației rutiere. Pasajele nu vor avea trotuare, circulația urmând să fie deschisă exclusiv autovehiculelor și bicicletelor. „Amplasamentul propus pentru executarea obiectivului de investiţie se încadrează într-o suprafaţă de circa 16.000 mp, zonă de şes situată în proximitatea albiei Baluiului şi delimitată de parcul de lângă Biserica Lipovenească, sensul giratoriu propriu-zis al intersecţiei Podu Roş, esplanada către şos. Nicolina şi Facultatea de Construcţii împreună cu parcul aferent”, se arată în proiectul de hotărâre aprobat de consilieri. În document se mai precizează că sensurile giratorii au fost prevăzute pentru deblocarea pasajelor, în cazul producerii unor ambuteiaje din diferite motive. „Sensurile giratorii pot transfera fluxul între cele două pasaje, respectiv accesul pe cele Splaiuri”, se mai precizează în proeictul de hotărâre. (E.M.)