Ultima şedinţă din acest an a Consiliului Local a fost marcată de un moment deosebit, primarul Mihai Chirica oferind Ordinul „Centenar” unui copil născut pe data de 1 Decembrie, la Iaşi. „În An Centenar, am reușit să organizăm multe evenimente dedicate efortului pe care românii timp de o sută de ani l-au făcut ca să rămână împreună. În acest context am vrut să marcăm ultima ședință a Consiliului Local al Municipiului Iași din anul 2018 cu un moment deosebit. Am plecat de la o idee: să găsim toți copiii născuți pe 1 decembrie, cei care își încep o nouă viață, ca un simbol al faptului că pentru următorii o sută de ani vom fi împreună. Astăzi îl celebrăm pe Victor, un băiețel care s-a născut pe 1 decembrie la Maternitatea «Cuza Vodă» din Iași. Așa i-a hărăzit Dumnezeu numele, Victor de la «victorie», și ne insuflă dorința de a continua împreună pentru încă o sută de ani. 1 Decembrie este ziua reînnoirii speranței comunității ieșene în unitate și spre mai binele neamului românesc. Victor trebuia să se nască la Chișinău, dar Dumnezeu a vrut ca el să vină pe lume la Iași. Cred că acest moment este un simbol al reîntregirii neamului românesc, al încercării de a pune pe toți românii în interiorul aceleiași granițe, pentru a reclădi ceea ce acum o sută de ani românii primiseră de la generația de atunci. Îi dorim multă sănătate acestui băiețel, noroc în viață, să ducă mai departe gândul reîntregirii neamului românesc, să ne conducă, de ce nu, să devină ceea ce Dumnezeu I-a hărăzit”, a declarat primarul Mihai Chirica. Părinții băiețelului, Victoria și Alexandru Rusu, au mărturisit că la fiecare zi de naștere îi vor cânta copilului Imnul Național al României: „Pentru noi este o bucurie că Victor s-a născut într-o zi atât de importantă. Ca orice părinți, ne dorim ca băiețelul nostru să-și pună amprenta asupra următorilor o sută de ani, asupra viitorului. El trebuia să vină pe lume pe 12 decembrie, însă a venit mai devreme. Prin urmare, ne-am propus ca în fiecare an, de ziua lui de naștere, în loc de «La mulți ani», să-i cântăm Imnul Național al României”, a menţionat mama copilului. (E.M.)