Breaking News

Renunţarea la carnea de vită ar putea salva milioane de vieţi

Trecerea de la carnea de vită la alte surse de proteine ar putea salva milioane de vieţi şi ar reduce în mod spectaculos emisiile de gaze cu efect de seră, a anunţat joi Forumul Economic Mondial (WEF), care organizează în ianuarie Forumul de la Davos, informează AFP.

Un nou studiu realizat de Oxford Martin School, o unitate de la celebra universitate britanică, a demonstrat că 2,4% din decesele cauzate la nivel mondial de alimentaţie ar putea fi evitate prin reducerea consumului de carne, în special de carne de vită. În plus, în cazul ţărilor bogate, unde consumul de carne de vită este şi mai ridicat, procentul de vieţi care ar putea fi salvate ar putea ajunge la 5%.

„Cele mai importante efecte s-ar înregistra în ţările bogate, unde consumul de carne de vită este ridicat şi unde există beneficii de pe urma consumului unei cantităţi mai mari de fibre”, se arată în studiul elaborat la comanda Forumului Economic Mondial (WEF).

Studiul nu oferă cifre cu privire la numărul de persoane care mor anual din cauze alimentare, şi nici care sunt bolile sau afecţiunile incluse în această categorie, însă WEF subliniază că înlocuirea cărnii de vită cu alte proteine „ar putea preveni mai multe milioane de decese inutile în fiecare an”.

În plus, studiul arată că cererea de carne va continua să crească pe măsură ce populaţia globului este prognozată să ajungă la 10 miliarde până în 2050. „Va fi imposibil de satisfăcut cererea viitoare a lumii pentru carne”, avertizează directorul executiv al WEF, Dominic Waughray.

Potrivit acestuia, inovaţiile în materie de produse, îmbunătăţirea modului în care se produce carnea de vită, porc sau pui şi eforturile din partea consumatorilor pentru a-şi diversifica alimentaţia, ar putea îmbunătăţi sănătatea la nivel mondial, chiar şi fără a renunţa complet la consumul de carne.

Studiul a analizat 13 surse de proteine, printre care carnea de vită, porc şi pui, dar şi fructe şi legume, precum fasole, şi înlocuitori non-animali, precum tofu sau noi produse, precum insectele. Cercetătorii au ajuns la concluzia că fasolea, mycoproteine (un produs derivat din ciuperci) şi mazărea oferă cele mai bune rezultate pentru sănătate, cu o reducere a mortalităţii de până la 7%.

Studiul insistă, de asemenea, şi pe consecinţele asupra mediului înconjurător. Datele din 2010 arată că numai producţia de carne de vită a fost responsabilă pentru un sfert din toate emisiile de gaze cu efect de seră produse de alimentaţie. Creşterea animalelor reprezintă, de asemenea, o ameninţare pentru atmosfera terestră, din cauza faptului că bovinele eliberează în atmosferă cantităţi enorme de metan, dar şi a creşterii suprafeţei pajiştilor în detrimentul pădurilor care absorb dioxidul de carbon.

„Dovezile sunt clare, sistemul nostru alimentar trebuie să se transforme pentru bine planetei şi viitorul umanităţii”, a declarat directorul general al Fondului Mondial pentru Natură (WWF), Marco Lambertini.

Potrivit organizatorilor, următoarea ediţie a Forumului de la Davos va avea loc în perioada 22-25 ianuarie 2019 şi va avea ca temă „globalizarea 4.0: modelarea arhitecturii globale în era celei de-a patra revoluţii industriale”. AGERPRES