Deputaţii opoziţiei din Ungaria şi-au afişat joi unitatea, jurând că anul care tocmai a început va deveni ”anul rezistenţei” împotriva premierului Viktor Orban, cu două zile înainte de o nouă manifestaţie antiguvernamentală prevăzută să aibă loc la Budapesta, transmite AFP.
„Jurăm să facem din 2019 anul rezistenţei, în interiorul şi în afara parlamentului, cu unitatea şi cooperarea tuturor partidelor din opoziţie”, au declarat deputaţii în cadrul unei ceremonii inedite organizate pe un frig glacial în faţa clădirii legislativului din Budapesta.
Odată trecut „armistiţiul” sărbătorilor, opoziţia, sindicatele şi societatea civilă speră să reunească zeci de mii de oameni sâmbătă în capitala ungară pentru a-şi relansa mişcarea de protest împotriva reformelor adoptate în decembrie, în special cele referitoare la legea muncii. Denunţate de critici drept favorabile „sclaviei”, amendamentele la legea muncii prevăd creşterea la 400 a numărului de ore suplimentare pe care angajaţii pot fi solicitaţi să le presteze anual, adică două luni de muncă în plus, pe care angajatorul le poate plăti trei ani mai târziu.
Aceste măsuri au determinat înaintea Crăciunului o serie de manifestaţii care au fost însoţite pe alocuri şi de violenţe, atât la Budapesta cât şi în provincie, mobilizare rar întâlnită în Ungaria, notează AFP.
Opoziţia cere şi anularea reformelor din justiţie care, susţine ea, ameninţă să reducă independenţa magistraţilor, precum şi mai multă libertate pentru media publice.
Reales fără probleme în aprilie pentru un al treilea mandat consecutiv, premierul Viktor Orban şi-a continuat măsurile în vederea instalării unei aşa-zise democraţii „iliberale”. Partidul Fidesz şi aliaţii săi şi-au adjudecat atunci, cu 48% din voturi, două treimi din parlament, graţie şi unui sistem electoral foarte favorabil, majoritate care le-a permis lansarea de reforme constituţionale.
Joi, preşedintele Partidului Socialist ungar, Bertalan Toth, a elogiat iniţiativa opoziţiei de stânga, liberale, ecologiste şi de extremă dreapta de a se uni împotriva premierului, dar a deplâns faptul că această unitate nu s-a manifestat şi la scrutinul din aprilie.
Şedinţa inedită de pe scările parlamentului a avut loc după ce lucrările din sală au fost ridicate din lipsă de cvorum, fiind boicotate de partidele guvernamentale, menţionează MTI. Opoziţia dorea să dezbată joi în cadrul unei sesiuni extraordinare controversatele amendamente la legea muncii şi protestele de la sediul televiziunii publice de dinainte de Crăciun. În ce-l priveşte, Fidesz a calificat drept „teatru” acţiunile opoziţiei, acuzând-o din nou, într-un comunicat, că „organizează proteste violente din banii (miliardarului George) Soros”, pentru a contribui la instalarea unei „majorităţi pro-migraţie” în Parlamentul European la apropiatele alegeri. AGERPRES