Premierul Pavel Filip a felicitat România cu prilejul preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene

Prim-ministrul Pavel Filip i-a transmis astăzi o scrisoare premierului român Viorica Dăncilă, în care felicită România cu prilejul preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene – o etapă de mare responsabilitate, dar și o ocazie deosebită de afirmare, informează MOLDPRES.

Potrivit Direcţiei comunicare și protocol a guvernului, Pavel Filip si-a exprimat speranța că, pe parcursul Președinției române la Uniunea Europeană,  Republica Moldova va avansa în relațiile sale cu UE și își va consolida poziția sa în cadrul Parteneriatului Estic.

„Salutăm intenţia Preşedinţiei române de a lansa reflecţii strategice cu privire la viitorul cooperării cu țările Parteneriatului Estic (PaE). Republica Moldova este interesată ca în viitor PaE să îmbine de o manieră mai armonioasă necesităţile de cooperare tehnică şi sectorială cu priorităţile politice pe termen lung ale partenerilor estici, în special ale celor trei țări asociate”, se mai spune în scrisoare.

Șeful executivului de la Chișinău a menționat că, în prezent, există un dialog foarte bun cu Bucureștiul, iar agenda comună este una europeană. Urmează să fie dezvoltate în continuare proiecte de infrastructură și de interconectare, astfel încât Republica Moldova să fie mai aproape de marea familie europeană.

Pavel Filip a urat mult succes Guvernului României în exercitarea mandatului, exprimându-și încrederea că acesta este o oportunitate atât pentru avansarea agendei europene a Republicii Moldova, cât și pentru aprofundarea cooperării bilaterale.

România a preluat Președinția Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2019. Consiliul Uniunii Europene este instituția în care guvernele statelor membre își promovează pozițiile naționale. Este una dintre cele șapte instituții europene, care, alături de Parlamentul European și Comisia Europeană, este responsabilă pentru negocierea legislației europene.